Soluţii NAS profesionale

Scris de | 6 iulie, 2010
Soluţii NAS profesionale

QNAP Systems, unul dintre cei mai importanţi furnizori globali de Network Attached Storage-uri ( NAS ), a anunţat că pentru întrega serie de NAS-uri TS-x59 Pro Turbo a obţinut certificare iSCSI şi VMware NFS Ready.

Turbo NAS reprezintă o soluţie de stocare puternică şi accesibilă pentru IMM-uri şi multinaţionale, asigurând suportul pentru desfăşurarea în condiţii optime a unui datastore iSCSI, în acelaşi timp beneficiind de tehnologia de virtualizare. Seria Turbo NAS include modele Tower cu 2 până la 8 bay-uri, cu capacitate de stocare în masă până la 16TB, precum şi alte două modele rackmont, oferind astfel clienţilor posibilitatea de a alege în functie de buget şi de spaţiul de depozitare.

NAS-urile (Network Attached Storage) din seria TS-x59 dispun de caracteristici de înaltă performanţă prin încorporarea de procesor Intel Dual-Core şi sunt capabile să prelucreze mai multe operaţiuni concomitent şi să asigure transferul mărit de date, totul cu un consum de energie extrem de scăzut.

TS-x59 Pro Turbo NAS oferă IMM-urilor caracteristici iSCSI, cum ar fi: complianţa cu RCP-3 , mai multe LUNs (logic unit number) pe target; MPIO, MC / S, şi mascare LUN. Dispune de asemenea de 2 porturi dual Gigabit LAN cu fail-over , load-balancing , şi capabilităţi de setare multi-IP, RAID 0 / 1 / 5 / 6 / 5 + Hot Spare / 6 + Hot Spare, instrumente de management avansate pentru RAID: extindere on-line a capacităţii RAID, migrare on-line RAID, şi recovery. Turbo NAS suportă atât hard disk-uri cu hot-swap de 3.5-inch cât şi de 2.5-inch.

Produsele Qnap sunt disponibile prin GENESYS DISTRIBUTIE, distribuitor autorizat în România.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,