Logitech Speaker Lapdesk N550: Confort şi sunet puternic

Scris de | 17 martie, 2011
Logitech Speaker Lapdesk N550: Confort şi sunet puternic

Dacă ai un laptop nu ai cum să nu te fi lovit de problemele clasice care vin odată cu acesta, multe dintre ele legate de confortul utilizării sau de sunetul slab. Ei bine aici intră în scenă accesoriile cum sunt şi lapdesk-urile, modelul Logitech Speaker Lapdesk N550 fiind unul dintre cele mai reuşite de pe piaţă.
Lapdesk N550 este creat pentru modele de laptop-uri de14 inchi sau mai mici şi are o construcţie care reduce emanarea căldurii şi te fereşte de senzaţia de disconfort creată de unele laptop-uri care se supraîncălzesc. Laptop-ul poate fi aşezat comod în poală, fixat de lapdesk de o serie de cleme, iar ecranul este ridicat într-o poziţie cu o vizibilitate mai bună.
Partea de confort este doar jumătate din oferta lui Lapdesk N550. Acesta promite să îţi transforme laptop-ul într-un adevărat centru multimedia şi reuşeşte acest lucru cu ajutorul a două boxe surprinzător de puternice, ce oferă un sunet stereo clar. Tot ce trebuie să faci este să conectezi lapdesk-ul la notebook printr-un cablu USB, iar sunetul va fi preluat de N550. Trei butoane plasate la îndemână permit accesul la volum.
Logitech Speaker Lapdesk N550 este un accesoriu cu care te obişnuieşti extrem de uşor şi îţi este aproape imposibil mai târziu să te desparţi de el.

Etichete: , , , ,