ELKOTech devine distribuitor oficial QNAP

Scris de | 25 martie, 2011
ELKOTech devine distribuitor oficial QNAP

ELKOTech, unul dintre principalii distribuitori de produse hardware şi software de pe piaţa din România, anunţă semnarea unui parteneriat de distribuţie cu QNAP.

Compania QNAP Systems a fost fondată în 2004 şi furnizează sisteme de stocare şi soluţii de monitorizare video pentru consumatori, dar şi pentru companii ce activează în domenii precum bănci-finanţe, construcţii, media sau industria manufacturieră. Compania dezvoltă atât hardware cât şi software, pentru a aduce pe piaţă produse performante, accesibile ca preţ şi uşor de utilizat.
„Am ales QNAP datorită produselor de calitate şi diversităţii portofoliului. Ne vom concentra pe promovarea soluţiilor NAS şi NVR”, a declarat Mircea Ciucur, director general al ELKOTech România.

În urma semnării parteneriatului de distribuţie, ELKOTech va aduce pe piaţa locală cele mai noi produse QNAP, cu un accent mai mare pe NAS-uri(network attached storage) şi NVR-uri (network video recorder).
Gama de produse QNAP NAS cuprinde inclusiv echipamente cu până la opt bay-uri, dedicate mediului profesional. Unul dintre aceste produse este QNAP TS-809 Pro, NAS ce foloseşte un procesor Intel Core 2 Duo 2.8GHz (E7400), 2GB memorie RAM, deţine două port-uri GigaLAN şi are suport pentru patru camere IP.

Unul dintre cele mai performante echipamente QNAP este VS-8040U-RP VioStor NVR (Network Video Recorder) şi este dedicat sistemelor de supraveghere complexe ce realizează înregistrări de cea mai bună calitate şi monitorizare în timp real.

Etichete: , , , , , ,