Samurai Apocalypse

Scris de | 8 mai, 2011
Samurai Apocalypse

Cele două jocuri testate în această lună, Motorstorm: Apocalypse pe PS3 şi Shogun 2: Total War pe PC îţi oferă o doză serioasă de adrenalină cuplată cu o lecţie de istorie şi onoare.
Text de: Sergiu Briceag

Shogun 2:Total War

„Lăsaţi-i să mărşăluiască! Noi vom zbura pe câmpul de luptă, îi vom lovi ca şi furtuna în munţi şi ca tunetul în luptă”, exclamă conducătorul temutului clan de călăreţi Takeda, luptători născuţi în şa, care formează cea mai puternică cavalerie din Japonia.
Shogun 2, cel mai nou joc al apreciatei serii Total War a fost lansat recent. Veştile sunt cât se poate de bune: Shogun este un titlu care reuşeşte prin inovaţiile şi atmosfera sa să se impună ca cel mai bun joc al seriei până în momentul de faţă.
Jocul începe spectaculos, cu un video epic care te introduce în atmosfera Japoniei medievale, cu lupte între samurai, sub ramurile cireşilor înfloriţi. Încă din primele momente îţi dai seama de efortul şi pasiunea cu care a fost creat jocul şi valoarea ridicată a producţiei.
Ca şi celelalte jocuri din seria Total War, ai ocazia să îţi îndrepţi atenţia spre o campanie lungă sau una mai scurtă, să cucerești și să menții sub ocupație 40 sau 25 de provincii, inclusiv Kyoto, pentru a obţine titlul suprem de Shogun.
După ce ai selectat tipul de campanie şi nivelul de dificultate va trebui să îţi alegi un clan. Ai de ales între zece clanuri, fiecare cu o multitudine de bonusuri. Spre exemplu clanul Date îți permite să antrenezi samurai no-dachi echipați cu săbii katana masive, care fac ravagii odată ajunși în rândul inamicilor și care beneficiază de un atac rapid puternic. Clanul Hojo, pe pe altă parte, este expert în construirea și întreținerea castelelor și vine cu cele mai avansate unități de artilerie.

Eroi pe câmpul de luptă
Ca şi daimyo, un lord al unei puternice regiuni din Japonia medievală îţi vei construi armata cu o multitudine de unităţi, fiecare cu punctele sale forte şi cu vulnerabilităţile de rigoare. Reţeta clasică, suliţaşi versus cavalerie, cavalerie versus arcaşi şi infanterie şi spadasini versus suliţaşi este respectată, cu suficiente variaţii însă. Spre exemplu, majoritatea unităților de cavalerie au posibilitatea de a descăleca, transformându-se în infanterie. Poţi lovi un batalion de arcaşi cu forţa atacului călare şi să îţi descaleci apoi samuraii, pentru a lupta corp la corp cu suliţaşii.
Apar şi alte unităţi deosebite, cum ar fi călugării luptători care beneficiază de un moral crescut și de abilități speciale alimentate de ardoarea religioasă.
Unitățile eroi sunt disponibile rar și în număr mic, însă acestea pot întoarce soarta unei lupte, având o putere sporită și o acuratețe letală în cazul arcașilor.
Nu puteau lipsi nici legendarii Ninja. Acești asasini eficienți pot executa generalii inamicului, pot scăpa dintr-o ambuscadă cu ajutorul unor perdele de fum și pot escalada zidurile cu ajutorul unor cârlige speciale. Ei devin utili pentru a captura castelele inamicului, evitând grosul armatei sale.
Dacă tot am adus vorba despre castele, fortificaţiile japoneze diferă destul de mult ca si configurație de cetățile europene, iar modul de cucerire al acestora este și el mai special. Ai la dispoziţie diferite terase etajate şi zone de interes ce pot fi cucerite. Cea mai bună variantă este să recurgi la artilerie, de la catapultele clasice la tunurile aduse de europeni. Tot corăbiile europenilor introduc şi puştile în arsenalul armatelor japoneze, nişte „arme care ucid fără onoare”, cum le descriu băştinaşii.
Ca şi în celelalte jocuri din serie, nu trebuie să ignori latura economică, alimentată de taxe, ferme şi negoţ. Întreţinerea unei armate imense necesită un aport constant de bani, iar acest lucru te va împinge mereu spre cuceriri.
Diplomaţia este un alt element important şi ai opţiunea să îţi transformi un inamic pe care l-ai cucerit în vasal sau să îi preiei complet regiunea. Vei avea aliaţi, care vor intra în război împreună cu tine şi inamici cu care singurul mod de a negocia este forţa brută. Modul multiplayer, denumit și Avatar Conquest, este şi el prezent şi este realizat extrem de bine. Acesta începe prin alegerea unui steag și a unei provincii; diferitele provincii oferă fiecare câte un bonus special, permițându-ți să recrutezi arcași, cavalerie, sau diferite unități de infanterie avansate, samurai cu săbii katana, yari sau arcuri. După ce ai finalizat aceste alegeri ești pus în fața unei hărți a Japoniei, împărțită pe provinciile istorice. Exlorând harta vei descoperi inamici online, pe care dacă reușești să-i învingi și să le cucerești provincia vei beneficia de toate bonusurile acesteia. Sună simplu însă o bătălia poate dura câteva zeci de minute bune. Există însă puţine lucuri care îţi oferă o satisfacţie mai mare decât momentul în care reuşeşti să înfrângi cu o armată de 500 de luptători căliţi în luptă forţe adverse de 3000 de inamici, iar generalul tău mărşăluieşte printr-o mare de rivali căzuţi.
Grafica este superbă, atât în ceea ce priveşte mediul cât şi unităţile, fiind reconstuite perfect armurile şi armele epocii, până la cele mai mici detalii. Sunetul este şi el la înălţime, cu melodii clasice japoneze, în perfectă simbioză cu atmosfera specială din Shogun.
Shogun 2: Total War este un joc care îţi va oferi zeci de ore de distracţie, fie că eşti un fan al seriei sau un pasionat al perioadei medievale japoneze, un titlu care excelează atât ca şi gameplay cât şi ca şi grafică şi sunet.

Motorstorm: Apocalypse

Se ia un oraş în ruine, devastat de cel mai distructiv cutremur din istorie şi se adaugă o mână de dependenţi de adrenalină care îşi încing motoarele pe acoperişurile clădirilor părăsite, totul presărat cu un strop de magie 3D . Rezultatul este cel mai nou titlu din seria Motorstorm, Apocalypse, un joc racing pe steroizi care nu are cum să te lase rece.
Seria de jocuri Motorstorm a făcut istorie deja, titluri precum Motorstorm: Pacific Rift fiind nelipsite din colecţia oricărui gamer pasionat de jocurile racing. Noul Motorstorm: Apocalypse încearcă să păstreze standardele ridicate, venind cu schimări semnificative la aproape toate capitolele.

Curse 2D sau 3D
Potrivit producătorilor şi altor publicaţii care au avut ocazia să îl testeze, Motorstorm: Apocalypse este cel mai „arătos” joc 3D de pe PlayStation 3, fiind o adevărată armă de marketing pentru cei care promovează gaming-ul 3D. Din nefericire nu am avut la dispoziţie un HDTV 3D pe care să îi testăm şi latura 3D, însă cea 2D arată extrem de bine. Multitudinea de vehicule este redată în detaliu, însă cele mai impresionante sunt peisajele apocaliptice din metropola muribundă. Cursele sunt presărate cu evenimente neaşteptate – poduri care se prăbuşesc, clădiri ale căror faţade se desprind pur şi simplu. Animaţiile sunt superbe, iar producătorii au decis să îţi pună la dispoziţie posibilitatea să le urmăreşti mai îndeaproape, în slow motion, apăsând tasta triunghi.
Exploziile cauzate de motoarele supraîncinse şi accidentele spectaculoase, de care vei avea parte odată la 30 de secunde, sunt şi ele tratate cu o atenţie sporită din punct de vedere al animaţiei.
Tot acest haos din jurul tău te face să te simţi vulnerabil şi îţi oferă un impuls de adrenalină.

Modul carieră
O schimbare majoră în noul Motorstorm este introducerea unui story mode, completat de modurile clasice cum este şi Carnival. Modul story are rolul de a te familiariza cu universul Motorstorm, oferindu-ţi curse progresiv mai dificile. Vei intra în pielea a trei personaje carismatice, de la începătorul Mash, la Tyler, obsedat să îşi asume riscuri şi în final la Big Dog care, după cum îi spune şi numele, este unul dintre masculii alfa ai cursei.
Povestea este destul de diluată, fiind propulsată de o serie de cut-scene-uri animate în care îţi faci o idee despre evenimentele care afectează oraşul. Fiind un joc racing, povestea trece rapid în planul doi, lăsând loc singurei tale probleme reale: cum să ajungi din punctul A în punctul B într-un timp mai scurt decât concurenţa.
Inteligenţa artificială are o caracteristică definitorie: agresivitatea. După ce ai progresat puţin în joc, vei observa că adversarii fac tot posibilul să te forţeze să intri în primul picior de pod, chiar dacă acest lucru îi va scoate şi pe ei din cursă. Acest lucru te va forţa să păstrezi distanţa faţă de ei şi să încerci să reduci pe cât posibil contactul.
Jocul oferă o mare diversitate de vehicule pe care să le arunci în luptă, de la motociclete de cross, la superbike-uri, ATV-uri, maşini de raliu sau muscle car-uri. Fiecare dintre ele se comportă diferit pe circuit şi vine cu avantajele şi dezavantajele sale. Motocicletele îţi oferă o agilitate sporită, însă în momentul în care un adversar cu o maşină de două tone decide să te scoată de pe circuit poţi apăsa deja tasta de reset deoarece vei suferi un accident cel puţin neplăcut. Controlul este bun, chiar dacă puţin prea brusc în cazul unor vehicule. Pe lângă tastele direcţionale mai poţi apela la tasta X, care dezlănţuie boost-ul. Acesta este una dintre principalele tale arme contra concurenţei, însă trebuie să îl foloseşti cu moderaţie, deoarece motorul maşinii se supraîncălzeşte şi te vei trezi că ai devenit o sferă de flăcări. Anumite elemente de pe traseu, cu am fi suprafeţele inundate răcesc motorul, iar altele, cum ar fi micile incendii, îl încălzesc şi mai puternic.
Un alt element care diferenţiază Motorstorm: Apocalypse de majoritatea celorlalte jocuri cu curse de maşini este lipsa de predictibilitate a traseului. Dacă în alte jocuri înveţi perfect traseul, urmând să îl rejoci de nenumărate ori, aici traseul este într-o continuuă schimbare, cu scurtături şi rute blocate.

Multiplayer superb
Odată ce te-ai plictisit de Single Player, poţi trece la excelentul mod Multiplayer. Motorstorm: Apocalypse este unul dintre puţinele jocuri de pe PS3 care îţi oferă posibilitatea unei curse cu patru jucători offline, în modul splitscreen. Dacă ai norocul să ai un display cu diagonala de peste 46 de inchi acest mod va fi sarea şi piperul întâlnirilor cu partenerii de gaming. Jocul oferă şi posibilitatea participării la curse de până la 16 jucători online, aceste curse reuşind să scoată cel mai bine în evidenţă natura explozivă a lui Motorstorm: Apocalypse. Nu se ştie încă dacă Motorstorm: Apocalypse este ultimul joc al seriei, însă putem spune cu certitudine că este un joc care va reuşi să îţi ridice adrenalina la cote alarmante şi care te va trezi din amorţeală prin incitantul mod multiplayer.

Etichete: , , , , ,