Cât de sigure sunt dispozitivele Android în faţa atacurilor de malware?

Scris de | 25 august, 2011
Cât de sigure sunt dispozitivele Android în faţa atacurilor de malware?

McAfee a publicat un raport în care prezintă starea atacurilor de securitate pe sistemele de operare dedicate dispozitivelor mobile din al doilea trimestru al anului. Pe primul loc se află surprinzător, sau nu, Android cu o creştere spectaculoasă de 76% faţă de trimestrul anterior.

Android e, conform studiului McAfee Threat Report, cel mai atacat sistem de operare mobil. Pe locul doi se află platforma Java iar pe trei Symbian, la egalitate cu Blackberry. Programul iOS oferit de Apple se menţine pe ultimul loc – care, în această instanţă, e un lucru bun – cu zero ameninţări de securitate.

Vincent Weafer, vicepreşedintele senior la compania McAfee Labs a declarat: „Anul acesta s-au înregistrat cifre record de malware, în special pe dispozitivele mobile, datorită popularităţii acestor aparate. Atacurile per total devin din ce în ce mai sofisticate şi puternice ceea ce sugerează că ar putea exista atacuri pe care să nu le observăm automat, ci doar după o perioadă lungă de timp.”

Rămâne de văzut dacă acest raport va avea vreun efect asupra vânzărilor de dispozitive ce rulează Android.

Etichete: , , , , ,