Belkin anunţă o nouă linie de dispozitive wireless

⇣ Sari la articol

Belkin prezintă 3 noi dispozitive dedicate sistemului tău home theater. ScreenCast AV 4 Wireless AV-to-HDTV Adapter, Universal Wireless AV Adapter şi Universal Wireless HDTV Adapter sunt soluţia perfectă pentru cei care s-au săturat de multitudinea de cabluri din zona lor de divertisment multimedia.

Belkin ScreenCast AV 4 Wireless AV-to-HDTV Adapter îţi oferă posibilitatea de a conecta prin Wi-Fi maxim 4 dispozitive home theater la televizotul tău HDTV. Universal Wireless AV Adapter şi Universal Wireless HDTV Adapter îmbunătăţeşte performanţa streming-ului wireless pe televizoarele compatibile cu acest tip de tehnologie.

Nate Kraft, directorul diviziei de producţie globală din cadrul departamentului de reţea de la Belkin, a declarat: „Cu noile dispozitive ne-am bazat pe experienţa noastră în domeniul reţelelor wireless pentru a simplifica setup-ul unui home theater şi pentru a îmbunătăţi experienţa de vizionare şi redare a conţinutului multimedia.”

Universal Wireless AV Adapter şi Universal Wireless HDTV Adapter vor fi disponibile începând cu luna septembrie, iar ScreenCast AV 4 se va lansa în luna următoare.