Kingdoms of Amalur: Rupe lanţurile destinului

Scris de | 22 februarie, 2012
Kingdoms of Amalur: Rupe lanţurile destinului

Kingdoms of Amalur: Reckoning, unul dintre cele mai ambiţioase RPG-uri din ultima vreme, îţi propune o aventură de neuitat într-un univers nou, plin de culoare şi de pericole, o lume creată cu ajutorul respectatului scriitor fantasy R.A. Salvatore.
Kingdoms of Amalur: Reckoning a fost creat de o echipă “all stars”, care pe lângă R.A. Salvatore, un scriitor care are în palmares 22 de cărţi best seller New York Times, i-a mai avut în compoziţie pe Ken Rolston, lead desiger pentru The Elder Scrolls III: Morrowind şi pe Tod McFarlane, creatorul personajului de benzi desenate Spawn. Chiar dacă o serie de nume mari nu garantează întotdeauna succesul, în cazul RPG-ului celor de la 38 Studios ai impresia că tocmai aceşti oameni au reuşit să transforme jocul dintr-un fantasy banal în ceva unic, cu o identitate proprie.

Ceva nou, ceva vechi
Cum creezi o lume nouă, care să îţi treazească suficiente trăiri încât să simţi nevoia să o salvezi? Dacă e să urmăm reţeta lui Salvatore, care a declarat că a tratat proiectul ca pe o carte, trebuie să generezi în primul rând o istorie, filozofii şi religii, precum şi grupări de locuitori cu propriile credinţe şi stiluri de viaţă.
Povestea care stă la baza lui Reckonig se desfăşoară în Amalur, în era care urmează să poarte denumirea de Crystal Wars. Vremea nemuritorilor e pe cale să apună, iar rasele tinere se confruntă cu o ameninţare nouă, pe care doar eroul şi aliaţii săi o pot stopa. Este o poveste despre destin, lupta dintre nou şi vechi şi importanţa relaţiilor dintre popoare. Cel puţin pentru unii. Cârcotaşii ar putea spune că povestea este slab conturată, insuficient de memorabilă şi că împrumută prea mult din lumea mult prea uzată a fantasy-ului.
Nu poţi însă să nu apreciezi micile povestiri pe care le activezi atunci când atingi un Lorestone, poveşti care îţi oferă o privire unică asupra zonei în care te afli. Un exemplu ar fi istoria castelului Yolvan şi a Văduvei Negre. Pe lângă detalii, lorestone-urile îţi oferă şi experienţă, precum şi un bonus unic în cazul în care ai activat întreg setul dintr-o regiune.
Un rol central în poveste îl joacă Fae, o rasă de creaturi nemuritoare, practic o materializare a magiei, care îţi vor aduce oarecum aminte de Elfi.

Împărţiţi în Summer Fae, dedicaţii verii, reîmprospătării naturii şi vieţii şi Winter Fae, care simbolizează moartea, descompunerea, aceste creaturi vechi de când lumea asigură ciclul vieţii.
Cultura şi oraşele Fae, în special grandiosul Ysa, o aşezare crescută ca o pădure, nu construită, sunt de-a dreptul impresionante.
Casa Baladelor este o grupare de Fae care trăieşte doar pentru a păstra vii anumite poveşti centrale din istoria lor. În fiecare sezon personajele îşi reiau rolul în poveste, rol pe care îl joacă cu sfinţenie, chiar dacă acest lucru înseamnă că trebuie să îşi sacrifice propria viaţă.

Mai multă culoare
Kingdoms of Amalur: Reckoning se bucură de o grafică plăcută, care iese în evidenţă prin culori vii, personaje caricaturale şi peisaje memorabile.
Chiar dacă nu putem vorbi despre un engine grafic revoluţionar merită să lăudăm latura artistică a jocului, remarcabilă atât în ceea ce priveşte designul creaturilor cât şi al locaţiilor. Merită de asemenea notat faptul că jocul rulează excelent chiar şi pe sisteme mediocre.
Vei avea ocazia să descoperi interiorul giganticului copac Gorguath, să te plimbi prin peşteri luminate doar de sclipirea ciupercilor fluorescente, să cutreieri canioane ruginii sau să porţi lupte încinse pe câmpiile acoperite de cristale din apropierea fortăreţei Alabastra.
Lumea este populată de creaturi civilizate, cum fi Fae, Tuatha, Gnomi, Almain, Varani, Dokkalfar şi Ljosalfar, precum şi de o mulţime de monştri. Vei da peste inamici aparent inofensivi, cum ar fi Brownies, creaturi malefice de talia unui copil, dar în mare măsură te vei confrunta cu monştri gigantici, precum Jotun, înarmaţi cu ciocane mai mari decât personajul tău, uriașii cu două capete Ettin sau trolii care folosesc drept arme trunchiuri de copac. Hoardele de Tuatha, principalii antagonişti ai jocului, sunt şi ele împărţite în diferite categorii de luptători, cu toţii acoperiţi în armuri din Prismere, un cristal roşu cu puternice valenţe magice.
Fiecare inamic are propriile puncte forte şi slăbiciuni. Unele creaturi sunt vulnerabile la un anumit element, cum ar fi focul sau electricitatea și rezistente la altele, așa că este util să îți alegi armele cu grijă.
Lumea poate fi explorată în voie, singura limitare fiind dificultatea inamicilor. Spre exemplu dacă ai dat peste inamici a căror denumire este colorată în portocaliu sau roșu, înseamnă că nu ești tocmai pregătit pentru provocările zonei respective.
Culorile sunt folosite ca şi ghid şi pentru a diferenţia arsenalul uriaş de arme şi armuri din joc. Poți identifica valoarea unui obiect în funcție de culoare – cele verzi sunt importante, cele albastre rare, cele mov unice iar cele galbene fac parte dintr-un set. Seturile sunt compuse din mai multe piese de armură, iar în momentul în care ai completat un set, vei primi diferite bonusuri suplimentare.
Cu timpul, odată ce ţi-ai dezvoltat abilităţile de Blacksmithing şi Sagecrafting, vei putea să îţi creezi propriile arme şi armuri, încrustate cu pietre preţioase cu puteri speciale.
Din păcate, producătorii au decis să implementeze un sistem de deteriorare a armelor și armurii care este mai mult agasant decât altceva. Fără reparații, care pot fi făcute de către un fierar, contra cost, sau de către jucător, cu ajutor unor kit-uri de reparații, obiectele se distrug şi îşi pierd proprietăţile.

Sistem de luptă
Kingdoms of Amalur: Reckoning este un action RPG cu unul dintre cele mai bine puse la punct sisteme de luptă de până acum. Fie că foloseşti ciocane, săbii masive, pumnale, arcuri sau magie, atacurile sunt precise şi fluide, iar animaţiile sunt splendide. Armele rapide ale clasei Rogue, bazată pe fineţe şi agilitate îţi permit să îţi copleşeşti inamicii cu o ploaie de lovituri, în timp ce un atac “din fundul grădinii” cu un ciocan, lansat de un warrior, va lăsa adversarul ameţit, vulnerabil la noi atacuri.
Jocul îţi pune la dispoziţie şi câteva arme speciale. Fanii serialului Xena se vor bucura atunci când vor descoperi chakram-ul, o armă de distanță medie specifică magicienilor, perfectă împotriva mai multor inamici slabi.
Folosind abilităţile şi lovind inamicii vei umple o bară de “Fate”. În momentul în care aceasta a ajuns la 100% poţi activa un mod special, care îţi permite să îţi răvăşeşti adversarii cu lovituri extrem de puternice. Adversarii loviţi rămân ameţiţi, iar combo-ul poat fi finalizat printr-o serie de apăsări repetate a tastelor, care dezlănţuie animaţii spectaculoase. Cu cât ai reuşit să apeşi mai rapid butonul indicat, cu atât creşte bonusul de experienţă acordat.
Abilităţi şi misiuni
Kingdoms of Amalur: Reckoning oferă o libertate sporită atunci când vine vorba de customizarea personajului. Pe lângă rasă, poţi opta pentru trei destine principale – Might, Finesse, Sorcery, precum și pentru o mulțime de combinații secundare. În categoria Might plus Finesse de exemplu poți alege destine precum Warden, Avenger, Slayer sau Blademaster, fiecare cu bonusurile sale – șanse crescute de lovituri critice, mai mult damage, lovituri care amețesc inamicul sau reducerea damage-ului barat cu scutul.
La fiecare nivel nou de experienţă poţi investi puncte într-o serie de abilităţi de bază, cum ar fi Blacksmithing (Fierărie), Persuasion (Convingere) sau Lockpicking (Deschiderea încuietorilor), precum şi în abilităţi speciale din categoriile Might, Finesse sau Sorcery, care îţi vor deschide drumul spre noi tipuri de atacuri şi spre diferite bonusuri cu armele utilizate.
Cel mai important element este că toate punctele investite de-a lungul jocului în diferitele specializări pot fi resetate realitv uşor cu ajutorul unui Fateweaver, un personaj specializat în destin. Poţi transforma peste noapte luptătorul axat pe lupta cu săbii într-un magician puternic sau invers.
Jocul oferă o hartă imensă, împărţită în diferite zone, precum şi o avalanşă de misiuni, de la cele generice de tipul găseşte x, omoară-l pe y, până la misiuni memorabile, condimentate de umor sau dramatism. În total peste 150 de ore de gameplay cu bune şi rele. A trecut ceva vreme de când nu am mai văzut o lume atât de generoasă.
Merită apreciat şi faptul că acţiunile tale au efecte asupra lumii din jur, fie că ai eliberat un sat de invazia păianjenilor sau ai readus la viaţă un castel părăsit. De asemenea, după finalizarea anumitor quest-uri locuitorii unor așezări îți vor permite să îți achiziționezi propria casă. Te poți juca apoi de-a designerul interior dacă ai suficiente fonduri, extinzând casa cu tot soiul de încăperi și accesorii, de la lăzi de depozitare, o grădină interioară, un laborator de alchimie sau o masă de fierar. Înainte să ieși pe ușă asigură-te că ai părul aranjat – o oglindă îți oferă posibilitatea de a modifica aspectul personajului.
Pe lângă misiunea principală poţi accepta sarcini şi pentru diferitele factiuni din joc, cum ar fi mercenarii Warsworn. La finalul unei asemenea serii de misiuni eşti pus în faţa unei alegeri cruciale, care îți aduce diferite beneficii permanente, precum şi respectul membrilor acelui grup.
Kingdoms of Amalur: Reckoning reuşeşte să păstreze o oarecare ordine în marea de opţiuni, customizări şi posibilităţi, însă are şi unele scăpări, elemente care nu îşi au locul sau ar putea fi realizate mai bine. Jocul îţi oferă spre exemplu posibilitatea de a te odihni, lăsând timpul să treacă, însă în afara faptului că o siestă îţi reumple viaţa trecerea timpului are puţine efecte vizibile. Sistemul de dispelling, îndepărtarea de vrăji de pe anumite cufere, este şi el destul de incomod, imitând parcă jocul TapTap.

Concluzie
La finalul acestei aventuri epice nu poţi decât să apreciezi munca enormă care s-a depus pentru a crea un nou univers, univers pe care există toate şansele să îl revedem într-o serie de jocuri viitoare. Kingdoms of Amalur: Reckoning este unul dintre cele mai interesante titluri ale acestui început de an, un titlu solid atât din punct de vedere tehnic cât şi al gameplay-ului, care merită atenţia pasionaţilor de RPG-uri şi nu numai.
Nota connect: 8.5

Etichete: , ,