Jocurile Paralimpice 2012: Află toate noutăţile prin „Samsung Paralympic Blogger Program”

Scris de | 28 august, 2012
Jocurile Paralimpice 2012: Află toate noutăţile prin „Samsung Paralympic Blogger Program”

Compania sud-coreeană a anunţat lansarea platformei „Samsung Paralympic Blogger Program” ce include 50 de atleţi paralimpici din 19 ţări, reprezentând 17 sporturi. Prin intermediul acestui program, aceştia îşi vor povesti experienţa din culise cu ajutorul dispozitivului Galaxy Note.

Bloggerii Paralimpici Samsung vor utiliza Galaxy Note-urile din cadrul Ceremoniei de Deschidere a Jocurilor Olimpice şi aplicaţia special dezvoltată de către LOCOG, pentru a capta cele mai importante momente în calitate HD 1080p, folosind camera smartphone-urilor. Mai apoi, conţinutul creat de atleţi va putea fi încărcat foarte uşor, printr-o simplă apăsare de buton, pe Samsung Digital Hub şi, de asemenea, pe toate platformele de socializare online ale IPC şi LOCOG.

Sir Philip Craven, Preşedintele Comitetului Paralimpic Internaţional, a declarat într-un comunicat de presă: „Suntem încântaţi de faptul că branduri precum Samsung pun în lumină atleţii paralimpici şi atrag atenţia asupra efortului depus de ei alături de ceilalţi sportivi din lume. Dorinţa noastră este ca toată lumea să se implice alături de bloggeri în Jocurile de la Londra 2012 – vor fi spectaculoase.”

Prin intermediul acestei iniţiative publicul va putea fi mai aproape de atleţii paralimpici, în cadrul jocurilor de la Londra 2012.

Etichete: , , , ,