Mass Effect 3 Leviathan DLC (review): O piesă importantă din puzzle

Scris de | 29 august, 2012
Mass Effect 3 Leviathan DLC (review): O piesă importantă din puzzle

BioWare a lansat recent Leviathan, un DLC plătit pentru Mass Effect 3 ce încearcă să readucă în atenţia gamerilor jocul lansat în primăvara acestui an. Este Leviathan o achiziţie inteligentă sau doar  un alt DLC ce poate fi trecut lejer cu vederea?

Dacă eşti unul dintre fanii unviersului Mass Effect ai rămas cel mai probabil cu o multitudine de întrebări fără răspuns la finalul trilogiei, întrebări ce sunt exploatate parţial în Leviathan. Cine sunt creatorii Reaper-ilor? Cum au scăpat aceştia de sub control? Ei bine, aceste informaţii precum şi altele mai puţin relevante, cum ar fi detaliile despre evoluţia procesului de îndoctrinare , sosesc odată cu noua misiune.

DLC-ul oferă un timp de joc de 2-3 ore, însă nu poţi să nu ai impresia că această durată este una prelungită artificial cu tot soiul de secţiuni în care fie te lupţi cu inamici standard fie cauţi indicii esenţiale pentru misiune. Practic, la fel ca şi în cazul Shadow Broker, lucrurile cu adevărat interesante sosesc doar spre final. Ultimele 20 de minute sunt însă cu adevărat reuşite, fiind momente BioWare clasice. Fără să stricăm surpriza putem spune doar că Shepard are parte de o întâlnire de gradul trei pe care nu o va uita în curând.

Leviathan îţi completează arsenalul cu două arme utile, dar destul de plictisitoare, un shotgun şi o armă automată, precum şi cu câteva upgrade-uri minore pentru arsenal. Puţin mai interesantă este noua putere la care vei avea acces după finalul DLC-ului, cu ajutorul căreia poţi prelua controlul asupra minţii inamicilor.

Dacă eşti cu adevărat pasionat de Mass Effect şi ai rezonat pe deplin cu lumea creată de BioWare, Leviathan este o piesă destul de importantă din puzzle-ul final. În caz contrar, preţul destul de piperat al DLC-ului este destul de greu de justificat.

Etichete: , , , , ,