Nokia rămâne fără Damian Dinning, omul din spatele tehnologiei PureView

⇣ Sari la articol

O nouă veste proastă pentru cei de la Nokia, care au rămas fără unul dintre oamenii care şi-au pus amprenta semnificativ pe modul în care au evoluat smartphone-urile companiei pe partea de imagine.

Este vorba despre Damian Dinning, fost Lead Program Manager – Imaging Experience în cadrul companiei, şi omul care din 2004 a dezvoltat pentru Nokia tehnologii precum extrem de apreciata PureView de pe Nokia 808. Dinning a mai lucrat în trecut în cadrul Nokia sau Eastman Kodak  şi este unul dintre cei mai apreciaţi experţi pe segmentul camerelor pentru telefoane mobile.

La baza plecării lui Dinning, cel puţin potrivit celor de la Nokia, stă refuzul acestuia de a se reloca în Finlanda. În ceea ce priveşte viitorul job al expertului, ne-am aştepta să-l vedem în staff-ul unor companii precum Samsung sau HTC, însă se pare că domeniul ales este unul puţin diferit. Damian va lucra din decembrie pentru Jaguar Land Rover, unde îşi va utiliza experienţa pentru a dezvolta segmentul Connected Car.

Articole asemanatoare