Nokia Asha 310: Tehnologie Dual-Sim la un preţ accesibil

⇣ Sari la articol

Nokia a lansat cel mai nou terminal din gama Asha. Modelul Asha 310 dispune de tehnologie Dual-Sim, conexiune Wi-Fi, o cameră de doi megapixeli, ecran de 3 inchi şi multe altele la un preţ recomandat de aproximativ 100 dolari.Nokia-Asha-310

Datorită tehnologiei integrate Dual SIM Easy Swap de la Nokia, consumatorii pot folosi slot-ul extern al Nokia Asha 310 pentru a introduce o cartelă SIM secundară, în timp ce cartela principală rămâne la locul ei, în spatele bateriei. Cu Nokia Asha 310, utilizatorii deţin controlul, având abilitatea de a comuta între cartelele SIM pentru utilizare în scop personal sau profesional, fără să oprească dispozitivul.

Aceştia pot, de asemenea, să comute între cartelele SIM atunci când se află în mişcare, pentru a beneficia de cele mai avantajoase tarife când fac naveta, Tehnologia Easy Swap de la Nokia face posibilă crearea şi stocarea de profiluri unice pentru până la 5 cartele SIM. Utilizatorii pot desemna cartele SIM pentru mesaje text, voce şi date şi pot comuta între acestea când doresc.

Adăugarea suportului pentru Wi-Fi la Nokia Asha 310 oferă utilizatorilor o modalitate rapidă şi uşoară de a se bucura de mai mult conţinut online, precum redare video de pe YouTube sau descărcarea celor 40 de jocuri EA gratuite din Nokia Store.

Cea mai nouă adiţie a familiei de smartphone-uri Asha Touch, Nokia Asha 310 dispune de un ecran tactil capacitiv de 3 inchi rezistent la zgârieturi, care complementează design-ul atrăgător. Terminalul dispune de o cameră de 2 megapixeli şi include o cartelă de memorie de 4GB, cu suport pentru încă 32GB de memorie externă.

Nokia Asha 310 va fi disponibil în Asia, India, Orientul Mijlociu, Africa şi Brazilia începând din primul trimestru al anului. Preţul recomandat pentru Nokia Asha 310 este de 102 dolari înainte de taxele şi subvenţiile aplicabile şi va fi disponibil în variantele negru, alb şi bej auriu.

Articole asemanatoare