Un nou magazin Apple Premium Reseller se deshide în România. 1 noiembrie vine cu promoții în iCentre

Scris de | 31 octombrie, 2013
Un nou magazin Apple Premium Reseller se deshide în România. 1 noiembrie vine cu promoții în iCentre

Un nou premium resseler al produselor Apple intră pe piața din România. Primul magazin iCentre din România este deschis în noul centru comercial, Promenada, pe o suprafață de 150 de mp și include o gamă completă de produse și servicii Apple. Pe 1 noiembrie, dată la care iPad Air ajunge oficial și în magazinele din țara noastră, vor fi reduceri în magazin.

icentre bucuresti

iCentre vine în România pe filieră malteză, fiind operat de Hili Salomone, un joint venture între Hili Company și VJ Salomone, 2 grupuri importante cu sediul în Malta. Alte magazine iCentre mai sunt deschise în Ungaria, iar până la finalul lui 2014 se vor mai deschide în țara noastră încă 2 magazine în București, urmând ca din 2015 lanțul de magazine să se extindă și în alte orașe importante din țară.

Suprafața magazinului măsoară 150 de mp, iar investiția s-a ridicat la 300.000 de euro. Gama de produse include noile modele iPhone 5s și 5c, produse Mac, iPad sau iPod, iar clienții pot alege dintr-o gamă de peste 5.000 de accesorii. În plus, magazinul iCentre din Promenada beneficiază de o echipă cu competențe certificate Apple.

Suntem extrem de bucuroși să aducem iCentre în România. Și planurile noastre de investiție nu se opresc aici. Preconizăm un total de 10 magazine în regiune până în 2016. În București vor mai fi deschise încă 2 magazine iCentre până la finalul anului 2014. Astfel, valoarea estimată a investiției va fi de 1 milion de EUR în România,” a declarat Jeremy Salomone, Director în cadrul Hili Salomone.

1 noiembrie, dată la care iPad Air va sosi oficial în magazinele din România, va debuta cu promoții în magazinul iCenter. Noul model MacBook Pro de 13 inchi are o reducere de 30% în limita a 50 de unități vândute, iar toate celelalte produse vor beneficia de un discound de 10%. iCentre nu va face parte din magazinele care vor avea oferte de Black Friday în acest an.

Etichete: , , , , , ,