LG G Pad 8.3 review: Apariție surprinzătoare

Scris de | 24 decembrie, 2013
LG G Pad 8.3 review: Apariție surprinzătoare

LG a absentat din bătălia tabletelor în ultimii ani și a reintrat în joc printr-un model de 8 inchi. Echipată cu un ecran Full HD, un procesor performant și cu o construcție din aluminiu, LG G Pad 8.3 a trecut pragul redacției connect. Vedeți în continuare atuurile noului model și dacă face față cu brio în fața rivalilor.

LG-G-Pad-8

LG lansa în 2011 Optimus Pad, prima tabletă din portofoliul companiei, iar după această încercare mai puțin reușită au fost absenți pe segmentul tabletelor în ultimii doi ani. Și părea că nu vor mai fi mișcări importante pe această nișă din partea compnaiei, dar între timp și-au făcut temele bine și au lucrat la dezvoltarea unei tablete. Prezentată la IFA în luna septembrie, LG G Pad 8.3 pare a avea toate premisele unui succes, beneficiind de o construcție premium, integrând componente hardware dintre cele mai bune și având o interfață cu funcții smart care să ajute în operare de zi cu zi.

În timp ce piața este inundată, practic, de modele de 7 și de 10 inchi, LG s-a concentrat cu G Pad pe un segment în care avem mai puține tablete și unde ar putea înregistra un succes mai rapid. Aici îi întâlnește pe rivalii iPad mini, Samsung Galaxy Note 8 sau Asus Memo Pad 8. În timp ce tabletele de 7 și de 10 inchi au fost criticate, ba pentru că sunt prea mici, ba pentru că sunt prea mari, din punctul nostru de vedere, tabletele de 8 inchi oferă cel mai bun echilibru între operațiunile pe care le poți efectua: sunt manevrabile, încap rapid în geantă/ghiozdan, nu sunt grele, nu te doare mâna după ore întregi de navigat pe internet sau citit o carte și sunt perfecte pentru gaming.

Plusuri în construcție

LG G Pad 8.3 are un display cu diagonală de 8.3 inchi, cu rezoluție 1920 x 1080 pixeli și o densitate a pixelilor de 273 ppi. Ecranul IPS WUXGA (Widescreen Ultra Extended Graphics Array) afișează imagini la o calitate bună, cu un contrast ridicat și un negru aproape absolut. Acest lucru nu ne miră, LG fiind un producător cunoscut pentru calitatea ecranelor cu care echipează dispozitivele mobile.

LG-G-Pad-8-7

Partea din față este ocupată în totalitate cu ecranul, aici mai găsindu-și locul doar camera frontală, cu senzor de 1.3 MP și LED-ul pentru notificări. Singurele butoane fizice sunt poziționate pe muchia din dreapta – Power și cele pentru volum, la bază se află portul microUSB, iar în partea superioară întâlnim un slot microSD acoperit de un capăcel, jack-ul pentru căști și un senzor IR care transformă tableta în telecomandă.

LG-G-Pad-8-8

Dacă tableta nu surprinde prin vreun artificiu de design (a se vedea LG G2, smartphone-ul flagship al companiei), odată ce este întoarsă apare elementul prin care căștigă puncte importante. Trebuie menționat că plasticul este prezent doar în partea din față, pe muchiile laterale, în zona inferioară și cea superioară din spate, acolo unde, în mod normal ținem mâinile atunci când operăm tableta în modul landscape.

LG-G-Pad-8-6

Capacul de pe spate se prelungește până aproape de muchiile laterale și de plasticul din extremitățile zonei din spate și este construit din aluminiu. Pare detașabil, dar nu e.

Tot în spate sunt amplasate și difuzoarele stereo, cu sunet fidel și care nu sunt perturbate în operațiuni, iar camera principală de 5 megapixeli este poziționată în zona construită din plastic, în partea de sus.

LG-G-Pad-8-4

G Pad uimește prin manevrabilitate și ergonomie foarte bună. Având un display cu o diagonală de 8.3 inchi, tableta poate fi operată cu o mână mai bine decât alte tablete de asemenea dimensiuni. Asta se datorează în primul rând raportului de aspect 16:9 (comparativ, iPad mini folosește un aspect ratio de 4:3 și are un display de 7.9 inchi), dar și faptului că marginile au fost reduse semnificativ.

LG-G-Pad-8-9

LG G Pad este disponibil în două culori, alb și negru. Varianta testată de noi este cea albă, dar am putea spune că este mai degrabă gri pe partea din spate și vă recomandăm să optați pentru această versiune, cea pe negru fiind un pic cam banală din punctul nostru de vedere.

Performanțe, autonomie

G Pad este dotată cu un procesor quad-core Snapdragon 600, cu o frecvență de 1.7 GHz și are 2 GB memorie RAM. Cu asemenea dotări, tableta pe care rulează Android 4.2.2 Jelly Bean funcționează rapid și fără probleme. Am rulat cu succes jocuri ca Modern Combat 4, Nova 3, Asphalt 8 sau GT Racing 2, am navigat pe internet pentru câteva ore și am vizionat filme la rezoluție FHD.

LG-G-Pad-8-2

Chiar și supusă unui scenariu mai dificil, cu descărcarea unui fișier mare în background în timp ce mă joc un titlu cu grafică 3D înaltă și am deschise mai multe aplicații, tableta nu a dat semne să încetinească. Se încălzește în operațiuni solicitante în zona camerei, dar nu atât de tare cât să incomodeze pe termen lung.

LG-G-Pad-8-10

Un minus l-ar putea reprezenta memoria flash mică. Tableta este disponibilă doar în versiune de 16 GB (11,04 utilizabili) și este necesară achiziționarea unui card miroSD. Alte dotări tehnice includ conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0, Miracast și DLNA.

Obține 11.986 de puncte în Quadrant, 23,273 în Antutu, 6262 în Ice Storm Extreme din 3Dmark și 57.7 cadre pe secunde în simularea unui joc cu Epic Citadel. Comparativ, comptetitorul Galaxy Note 8.0 de la Samsung obține 6975 de puncte în Quadrant, 17.214 în Antutu, 2521 în Ice Storm Extreme în 3Dmark și 47.1 fps-uri în Epic Citadel.

Pentru a face față în activități, LG a dotat G Pad cu o baterie de 4.600 mAh. Rezistă 7 ore și 41 de minute în testul video, iar cu o activitate moderată am reușit să trecem peste un weekend și să rămânem cu 11% din baterie.

Interfață

Așa cum ne-a obișnuit de la smartphone-uri, LG a dotat și noua tabletă cu o interfață proprie, iar o serie de funcții le-am descoperit a fi extrem de practice.

LG-G-Pad-8-3

Prin intermediul Qpair, apelurile, mesajele și alte notificări primite pe smartphone apar și pe tabletă. Practic, se poate răspunde la telefon sau le mesaje. Este nevoie de instalarea unei aplicații terțe pe telefon, Qpair, aplicație care funcționează și pe smartphone-urile altor producători.

Alte funcții interesante sunt Slide Aside, Qslide și KnockOn, funcții pe care le avem prezentate și în cadrul testului lui LG G2. Prima funcție, Slide Aside, permite multitasking-ul prin trecerea în fundal a până la 3 aplicații printr-o glisare cu 3 degete. QSlide face posibilă utilizarea a până la 3 aplicații pe același ecran, iar prin Knock On putem porni/opri dispozitivul printr-un dublu tap într-o zonă liberă a ecranului sau pe bara de notificări.

În ceea ce privește software-ul instalat de LG, avem pe tabletă un editor video, program pentru backup (LG Backup), aplicație pentru notițe rapide, reportofon, dicționar, un manager pentru fișiere și Polaris Office.

Concluzie

Putem considera reîntoarcerea sud-coreeniilor în zona producției de tablete un succes, mai ales după ce am petrecut mai multă vreme cu LG G Pad 8.3 și ne-am bucurat de performanțe bune într-o construcție reușită. Singurul aspect discutabil, în acest moment, rămâne prețul, dar odată ce LG va avea mai multe produse disponibile suntem siguri că vor apărea ajustări importante și la acest capitol. G Pad 8.3 este disponibilă în România pentru un preț de aproximativ 1.499 lei.

Plusuri

  • Dotări performante
  • Construcție din aluminiu
  • Ecran Full HD
  • Autonomie
  • Sunet fidel

Minusuri

  • Memorie internă mică
  • Luminozitate scăzută a ecranului
  • Interfață aglomerată de anumite funcții neutilizabile

Etichete: , , , , , , , ,