E-Boda Revo R85 review: update reușit pentru Revo R80, cu ecran IPS și procesor quad core Cortex A9

Scris de | 20 ianuarie, 2014
E-Boda Revo R85 review: update reușit pentru Revo R80, cu ecran IPS și procesor quad core Cortex A9

Nu a trecut mult timp de când v-am scris despre E-Boda Revo R80 și iată că avem deja în teste urmașul E-Boda R85, probabil cea mai performantă tabletă din portofoliul E-Boda și între cele mai puternice tablete aduse în țară sub brand românesc. Tableta integrează un procesor cu 4 nuclee pe arhitectură Cortex A9, vine cu un design cu accente metalice asemănător lui iPad mini și a suferit câteva schimbări bune față de Revo R80.

V-am tot vorbit despre “simpatia” mea pentru tabletele românești în ultima vreme, dar odată cu ultimele lansări lucrurile au mai început să se schimbe și am început să vedem niște produse cel puțin decente. Era și normal să se întâmple așa într-o piață aflată tot timpul în schimbare și în timp ce utilizatorii devin din ce în ce mai pretențioși și vor produse care să ofere cel puțin o experiență bună pentru banii oferiți, indiferent de zona. Totodată, companiile românești au adunat din ce în ce mai multă experiență și au primit feedback de la utilizatori, îmbunătățind astfel portofoliul de produse.

Acum supunem la teste Revo R85, între primele tablete românești cu arhitectură Cortex A9. Ea va fi comparată în principal cu versiunea anterioară, Revo R80, dar din anumite puncte de vedere o  confruntăm și cu Viva i8, rivalul din barca Allview și cea mai puternică tabletă românească de la ora actuală.

Design

Revo R85, la fel ca mai toate tablete aduse sub brand local, merge pe un drum deja bine bătătorit de iPad mini: display de 8 inchi, format 4:3, colțuri ușor rotunjite, bezel generos în jurul ecranului și fără multe elemente în partea din față, iar în spate găsim un capac construit din aluminiu, o cameră poziționată în colțul superior din partea stângă și elemente de branding în partea inferioară. O singură zonă din partea din spate nu este din aluminiu – porțiunea pe care este amplasată camera principală de 5 megapixeli și sub care se află, cel mai probabil, antenele pentru recepționarea semnalului Wi-Fi.

E-Boda-Revo-R85-7

Muchia superioară dezvăluie majoritatea elementelor conectoare: slot microSD, port HDMI, microfon și jack-ul pentru căști, pe muchia inferioară este doar portul microUSB, în timp ce butonul Power și cele pentru controlul volumului se află pe latura din dreapta, accesibile ușor la operarea cu o singură mână. Difuzorul este poziționat în partea din spate, grilajul prelungindu-se pe aproape toată lățimea tabletei.

E-Boda-Revo-R85-8

Tableta nu surprinde prin suplețe sau grosime, dar nu o putem încadra între tabletele deficitare la acest aspect. Cu 8.9 mm grosime și 408 grame în greutate, tableta poate fi transportată fără griji și nu cauzează probleme la operarea îndelungată. Amplasarea butoanelor sub formă de pilulă pe partea din dreapta facilitează operarea cu o singură mână, iar ele oferă o cursă bună la apăsare, fără a apărea riscul de a nu putea fi accesate așa cum trebuie.

E-Boda-Revo-R85-6

Revo R80, tableta testată anterior și care a stat la baza modelului pe care îl avem acum sub lupă, avea un display destul de slab, pornind de la o iluminare scăzută și până la unghiuri de vizualizare destul de mici. Pentru Revo R85, E-Boda a schimbat panoul cu unul IPS și avem acum de-a face cu o iluminare mai bună, unghiuri largi de vizualizare și culori aproape de realitate. Ecranul are o diagonală de 7.85 inchi, cu rezoluție 1024 x 768 pixeli și 160 ppi. Singurele aspecte negative am putea spune că sunt iluminarea cam redusă (dar nederanjantă) și diferențele mici între luminozitatea minimă și maximă.

Performanțe

Performanțele tabletei E-Boda Revo R85 sunt susținute de un procesor Cortex A9 cu patru nuclee, modelul Rockchip RK3188, tactat la o frecvență de 1.6 GHz,  plus 1 GB memorie RAM și un nucleu grafic Mali 400 MP4 cu patru nuclee, la 533 MHz.

E-Boda-Revo-R85-2

Revo 85 merge pe o soluție Cortex A9 față de Cortex A7 utilizată de Revo R8 (procesor Allwinner A31s quad-core la 1.2 GHz, review aici). Cortex A7, soluția pe care mizează Revo R80, este o versiune mai nouă și destinată în primul rând smartphone-urile low-end cu Android, iar A9, deși proiectat pe o tehnologie mai veche, este un chip mai performant și cu un consum de energie mai redus.

E-Boda-Revo-R85-3

În plus, un alt avantaj al procesorului RK3188 este faptul că este produs în baza unui proces de fabricație pe 28nm, în timp ce Allwinner A31s folosește tehnologie pe 40nm, ceea ce oferă un consum mai redus de energie pentru Rockchip și o răcire mai bună. Totuși, soluția pentru grafică de pe Revo R80 este mai bună decât cea de pe Revo R85, cu un procesor PowerVR SGX544MP2 mai bun decât Mali 400, rezultând performanțe ceva mai bune în jocurile care au grafică sofisticată, dovadă fiind consemnată mai jos, la rezultatele de benchmark obținute de cele două modele.

E-Boda-Revo-R85-5

Jocuri precum Modern Combat 4, Riptide GP2, RealRacing 3 sau Asphalt 8 au fost rulate cu succes pe durata testării, în timp ce filmele la calitate Full HD pot fi vizualizate fără probleme. Boxa amplasată în spate scoate un sunet fidel, cu bass potrivit, dar nu surprinde în audițiile muzicale și recomandăm în acest sens utilizarea unei perechi de căști.

E-Boda-Revo-R85-4

Diferența între cele două arhitecturi și procesoare pote fi observată și la rezultatele de benchmark. Astfel, Revo R85 este mai performantă și obține rezultate mai bune în majoritatea testelor pe care le-am rulat. Obține 5562 puncte în Quadrant, 19628 în Antutu, 4140 puncte în Ice Storm Unlimited din 3Dmark și 48.2 cadre pe secundă în Epic Citadel, în timp ce Revo R80 atinge 5135 puncte în Quadrant, 12.446 în Antutu, 3.977 în Ice Storm Unlimited din 3Dmark și 56.6 fps-uri în Epic Citadel.

Spațiul de stocare intern măsoară 16 GB, dintre care utilizabili doar 13 GB , dar el poate fi extins cu până la 32 de GB cu ajutorul unui card microSD. Alte specificații tehnice includ Bluetooth 4.0, G-Sensor, cameră principală de 2 megapixeli și frontală de 0.3 megapixeli. Imaginile obținute de camera principală sunt slabe, cu zgomot de imagine mare și durată mare între declanșare și realizarea fotografiei și sunt disponible doar câteva setări – balans de alb, panoramă, mod scenă (automat sau noapte) sau dimensiunea fotografiei (2 MP, 1 MB, VGA, QVGA).

În ceea ce privește autonomia, noua tableta din portofoliul E-Boda se laudă pe hârtie cu o autonomie de până la 7 ore, ajutată de o baterie cu o capacitate de 4.700 mAh. În practică, însă, ea poate fi atinsă doar printr-o utilizare moderată. Supusă la rularea unui video în buclă cu luminozitatea la maxim tableta atinge 4.8 ore de funcționare, iar în gaming rezistă aproximativ 4 ore . Cu o utilizare mixtă, cu ecranul setat undeva la 50-60%, se pot atinge aproape 5 ore și jumătate de utilizare.

Interfață

E-Boda Revo R85 rulează Android 4.2 Jelly Bean, fără modificări majore peste interfața stock cu care este livrat. Doar butonul Home este schimbat și integrează sigla E-Boda, iar un buton pentru efectuarea de screenshoot-uri este disponibil în toate ecranele, alături de celelalte butoane deja cunoscute – Înapoi, Home și Aplicații recente.

În general, tableta se mișcă fără cusur în meniu, dar se întâmplă să apară și lag-ul după o utilizare mai îndelungată. Totuși, trebuie remarcat faptul că după o utilizare mai intensă tableta nu ajunge să se încălzească în vreun mod deranjant.

Alt minus este reprezentat de vitezele mici de download și acoperirea Wi-Fi. Într-un test cu aplicația SpeedChecker (aplicația SpeedTest nu este compatibilă cu Revo R85), cu poziționarea la o distanță de 6-7 metri și un perete între sursa de semnal și tabletă, Revo R85 nu se descurcă prea bine.

Obține o viteză medie de download de 1.95 Mb/s, upload de 1.44 Mb/s și un Ping de 93.4 milisecunde. Comparativ, Allview Viva i8 obține în aceleași condiții  viteze de download de 8.51 Mb/s, upload de 1.88 Mb/s și un ping de 48.6 ms. Situația se îmbunătățește la apropierea tabletei la 1-2 metri de router, obținând în aceste condiții un download mediu de 8,91 Mb/s, upload de 2,17 și ping de 87,8 ms.

Toate vitezele pot fi văzute în acest fișier, cifrele de mai sus sunt media obținută în urma a 5 teste consecutive.

Concluzie

E-Boda Revo R85 este disponibilă oficial la prețul de 749 lei, dar eMAG vinde tableta în această perioadă la o promoție cu 638 lei. Tableta este o îmbunătățire a modelui Revo R80 lansat anterior de E-Boda și este o soluție ieftină și care se descurcă onorabil în aproape toate procesele la care este supusă. Are parte și de minusuri (punctate în articol și rezumate mai jos), dar pentru prețul la care este comercializată este bună.

Plusuri

  • Construcție metalică
  • Procesor pe arhitectură Cortex A9
  • Sunet bun
  • Conectivitate HDMI
  • Ecran IPS, cu unghiuri de vizualizare largi*
  • Interfață Android nemodificată

 

Minusuri

  • Display slab luminat*
  • Viteză de descărcare mică și acoperire Wi-Fi redusă
  • Apariția unui lag în meniu uneori
  • 408 grame în greutate

Etichete: , , , , , , , , , , ,