Imprimare din Cloud

Scris de | 23 aprilie, 2014
Imprimare din Cloud

Trimiterea documentelor de pe smartphone sau tabletă către imprimantă? Cloud Printing face posibil acest lucru. În plus sunt disponibile mai multe variante mobile de imprimare.

cloud printing

În ciuda revoluţiei IT, în birourile noastre încă se mai consumă hârtie, ba chiar mai multă: cu cât transferăm mai multe documente prin intermediul diverselor programe şi de pe un dispozitiv pe altul, cu atât mai multe dintre acestea ajung să fie tipărite pe hârtie. Astfel nu este o surpriză că şi utilizatorii de smartphone-uri şi cei de tablete vor să tipărească texte, imagini, tabele, emailuri şi alte conţinuturi digitale.

Tipărire prin internet

De multe ori acest lucru nici nu este simplu, pentru că altfel decât la sistemele de operare dezvoltate pentru computer, pentru sistemele de operare Android, iOS, Windows Phone & Co. nu există drivere pentru imprimantă – deci nu există o funcţie, care poate adapta conţinuturilor de tipărit la caracteristicile imprimantelor respective. Airprint de la iOS reprezintă o modalitate proprie pentru tipărirea directă prin Wi-Fi, însă lista imprimantelor compatibile este relativ mică. În plus, în multe cazuri smartphone-urile şi tabletele nici măcar nu sunt conectate la aceeaşi reţea (WLAN) cu imprimata în cauză, ci deseori utilizează internetul mobil sau în alte reţele Wi-Fi publice. Pentru a rezolva această problemă, producători precum Google sau HP au dezvoltat conceptul de “Cloud Printing”. Însă avem câteva obiecţii. Până la urmă hârtia este tipărită la o imprimantă instalată într-un birou. Totuşi, există şi excepţii în care un utilizator de dispozitive mobile, tipăreşte ceva la imprimanta de acasă atunci când nu este la domiciliu. Într-adevăr, printre soluţiile amintite, ultima variantă nu este luată în calcul. Mai degrabă, ar trebui să vorbim despre “management de tipărire de pe dispozitive mobile”, deci accesul dispozitivelor mobile la una sau mai multe imprimante. Astfel, angajaţii marilor companii pot să trimită de pe tabletele, smartphone-urile sau chiar notebook-urile lor, documente spre tipărire către imprimanta din departamentul vizat. Însă şi pentru companiile mai mici sau persoanele fizice, care folosesc numai o imprimată şi un dispozitiv mobil, astfel de soluţii pot fi utile pentru tipărirea documentelor.

Cloud Printing a la Google

Cel mai răspândit management al dispozitivelor mobile de imprimare provine de la Google şi se numeşte “Cloud Print”. Informaţiile detaliate le găseşti online la adresa www.google.com/cloudprint/learn. Pentru sistemele de operare Android, iOS, PC-urile care rulează Windows sau computere Mac, sunt disponibile aplicaţii speciale precum “Google Docs” (care se poate utiliza prin intermediul oricărui browser web) care stabilesc legătura la acest serviciu de tipărire. Pentru sistemele de operare Android, Cloud Print este fără doar şi poate soluţia favorită de tipărire, o legătură directă pentru Airprint de la Apple nu există la sistemul mobil de la Google.

Serviciul Cloud recepţionează job-ul de tipărire pe un server şi îl transferă mai departe către dispozitivul final alocat. Aceasta poate fi una dintre cele în jur de o sută de imprimante compatibile cu Cloud Print (www.google.com/cloudprint/learn/printers.html). Sau o imprimantă compatibilă cu sistemul de operare Windows, care nu se găseşte pe lista Google, însă se poate conecta direct la un PC. Pe acest computer, pe lângă browser-ul Google Chrome trebuie instalat şi “Cloud Print Connector”. Cel din urmă redirecţionează apoi sarcinile de tipărire din Cloud către imprimanta dorită. Pentru calculatoarele Mac nu există încă o astfel de variantă. Dar, utilizatorii sistemului de operare Windows pot utiliza astfel aproape orice model de imprimantă, pentru că nu există pe piaţă prea multe modele care să nu fie compatibile cu sistemul de operare de la Microsoft. Utilizatorii care deţin mai multe imprimante, le pot înregistra pe toate în Cloud Print şi pot alege tipurile de conectare descrise. Imprimanta dorită, se poate selecta dintr-o listă înainte de tipărirea unui document de pe dispozitivul mobil.

Soluţiile producătorilor

Totul se simplifică, datorită multor imprimante care se pot conecta în reţea: software-ul de comandă al acestora este conceput astfel încât să poată prelua automat sarcinile de tipărire din Cloud. Această opţiune trebuie setată corespunzător la fiecare imprimantă. Pe pagina de internet Google, care oferă o privire de ansamblu asupra imprimantelor compatibile, modul de setare a serviciului Cloud Print este bine explicat.

Pentru furnizarea datelor de imprimare, Cloud Print poate folosi şi mecanisme pe care iniţial, producătorii de imprimante le-au prevăzut pentru utilizarea proprie. Astfel, multe imprimate HP sunt compatibile cu funcţia “ePrint”, la Epson există o soluţie echivalentă denumită “Epson Connect”, iar unele imprimante Kodak pot fi accesate prin “Kodak E-Mail-Printservice”. În funcţie de modelul de imprimantă înregistrat de fiecare utilizator în Cloud Print, serviciul Google trimite apoi datele pentru tipărit într-un format corespunzător către imprimanta ţintă.

Alternativ la soluţia Google, producătorii de imprimante oferă şi aplicaţii proprii pentru sistemele specifice companiei lor. Complet fără software suplimentar, există varianta de a aloca imprimantei o adresă proprie de email, către care se pot apoi trimite job-uri de tipărire de la fiecare dispozitiv. Totuşi ePrint de la HP generează adrese de-a dreptul greu de reţinut, care trebuie salvate în agenda mobilă – aproape nici un utilizator nu va putea reţine o adresa de email de genul 48d8u5ydic62u76oji@hpeprint.com. Datorită setărilor, Cloud Print de la Google accesează automat adresa de email a imprimantei. Producătorii de imprimante au parţial idei inteligente: pentru ca email-urile spam să nu consume hârtie şi cerneală sau toner degeaba, se poate seta în emailul imprimantelor respective o listă, de exemplu “Whitelist” care să conţină doar expeditori acceptaţi. Tipărirea conţinuturilor primite de la alţi expeditori, decât cei din lista mai sus amintită, se va face doar în urma confirmării primite din partea utilizatorului – sau în funcţie de setările făcute conţinuturile vor fi direct şterse.

Driver de imprimantă în Cloud

Compania de software Cortado, prin intermediul seriei de produse “Thinprint” oferă o soluţie puţin diferită şi vrea să rezolve instant problemele legate de tipărirea de pe dispozitivele mobile. Astfel, Cortado stochează în Cloud, ceea ce smartphone-urile şi tabletele nu o pot face atât de bine: generarea datelor de tipărire pentru fiecare imprimantă.

Şi acest lucru are loc astfel: aplicaţiile speciale Client pentru sistemele de operare Android, iOS, BlackBerry şi Symbian caută o imprimantă disponibilă, de exemplu în reţeaua la care dispozitivul este conectat în acel moment, şi trimit apoi atât tipurile imprimantelor cât şi datele care trebuie tipărite către serverul Cortado. Acesta pregăteşte datele corespunzător pentru imprimanta utilizată şi trimite lucrarea de tipărire astfel generată înapoi către dispozitivul mobil, de unde aceasta va fi apoi transferată la imprimanta ţintă.

Sunt disponibile mai multe versiuni ale acestei soluţii: începând cu un serviciu gratuit găzduit la Cortado, pe care utilizatorii privaţi îl pot folosi împreună cu aplicaţiile gratuite ale furnizorului, până la pachete complete pentru companiile care vor să administreze serverul de tipărire Cortado de pe serverul lor central. Cei interesaţi, pot găsi informaţii suplimentare la adresa www.thinprint.com.

Cei care utilizează dispozitive care rulează sistemul de operare Android, iOS sau BlackBerry, ar trebuie să ia în considerare şi soluţia “Cortado Workplace”, care se bazează pe gestionarea documentelor şi este compatibilă cu Cloud. Soluţia are integrat şi serviciul de tipărire descris. Versiunea de bază, oferă gratuit acest software precum şi o memorie în Cloud de 2 GB; pentru o memorie mai mare sau un serviciu de fax se poate achiziţiona versiunea Premium-Add-ons. Astfel, costurile pentru faxurile trimise, se vor calcula în pachete (de exemplu 10 faxuri pentru 2,48 euro), memorie la preţ de abonament (5 GB disponibil la 1,99 euro/lună, 10 GB disponibil la 2,99 euro/lună). Informaţii detaliate găseşti la adresa www.cortado.com.

Print Management

Furnizorii de sisteme de tipărire, oferă un portofoliu bogat de soluţii de Print Management, destinate companiilor mai mari. Astfel, imprimantele profesionale cu laser color şi alb negru ale producătorului Samsung sunt compatibile cu Google Cloud Print, dar Samsung oferă şi soluţii proprii. Cel mai mic reprezentant al lor este aplicaţia de tipărire “Samsung Mobile Print” disponibilă pentru sistemele de operare iOS şi Android, care accesează imprimanta Samsung selectată direct prin WLAN-ul local. Pentru informaţii şi scurtături către paginile de download, accesaţi adresa www.samsung.com.

Pentru gestionarea documentelor, Samsung oferă şi funcţia “SmarThru Workflow 2”. Aici tipărirea pe hârtie reprezintă doar una dintre numeroasele opţiuni, ca de exemplu aranjarea, salvarea şi arhivarea documentele.  Dispozitivele mobile finale se pot conecta uşor la procesele de lucru definite, deoarece aceste documente prelucrate cu ajutorul acestora, se trimit mai departe în vederea prelucrării suplimentare pe serverul corespunzător.

O altă soluţie de tipărire oferită de Samsung se numeşte “Print + Hold”. Aceasta memorează documentele ce urmează a fi tipărite, pe un hard disc conectat la imprimantă sau pe un server instalat în companie. Pentru a tipări datele la imprimantă dorită, utilizatorul are la dispoziţie mai multe posibilităţi. Astfel, fiecare angajat, care a trimis una sau mai multe lucrări salvate la tipărit, poate, cu ajutorul unui cip RFID încorporat în legitimaţia sa de angajat sau în smartphone-ul său, să se conecteze la oricare imprimată în reţea şi să iniţializeze acolo procesul de tipărire. Alternativ, identificarea este posibilă şi fără a deţine cip RFID, de exemplu cu ajutorul codului numeric personal sau prin autentificarea cu nume de utilizator şi parolă. Cu ajutorul acestui management de tipărire, lucrările mai voluminoase, care ar putea bloca prea mult timp imprimanta utilizată la comun, se pot amâna cu ajutorul funcţiei “Time preset” pentru perioadele în care imprimanta este mai puţin solicitată.

Am aruncat doar o privire de ansamblu asupra multiplelor soluţii de management al tipăririi, deoarece majoritatea imprimantelor profesionale sunt compatibile cu soluţii oferite de terţi furnizori precum SAP, Citrix sau SC Synergy. Toate acestea nu sunt disponibile doar pentru Samsung, ci şi pentru producători precum Brother, Dell, Lexmark, Oki şi alţii. Bine de reţinut: clienţii, care intenţionează să apeleze la astfel de soluţii trebuie să se consulte cu un specialist.

Dar, în ciuda integrării Cloud: la final majoritatea informaţiilor ajung pur şi simplu pe hârtie – aspect aproape neschimbat de sute de ani.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,