#IFA2014: Asus Memo Pad 7 (ME572C) devine mai elegantă, rulează un procesor Intel pe 64 de biți

Scris de | 4 septembrie, 2014
#IFA2014: Asus Memo Pad 7 (ME572C) devine mai elegantă, rulează un procesor Intel pe 64 de biți

Asus Memo Pad 7 (ME572C) a fost lansată în cadrul IFA Berlin 2014. Noul model trece printr-o schimbare de design și anunță caracteristici tehnici extreme de interesante.

ASUS MeMO Pad 7 gold

Asus a urmat o linie clară de design pentru marea majoritate a produselor lansate în ultimii doi ani. Nu s-au abătut prea mult de la tradiție, și chiar dacă periodic au mai apărut schimbări minore la modele, ele au făcut cumva parte din același film. Acest lucru nu a fost neapărat un lucru rău, dar atunci când nu ai nume diferențiatoare pentru noile generații și încerci să le diferențiezi doar prin coduri devine mai dificil de evidențiat produsele noi.

Noul model Memo Pad 7, lansat în cadrul târgului de la Berlin, vine cu un design complet schimbat față de versiunile anterioare. Designul este inspirat de gențile și portofelele elegante, iar porțiunea din spate care imită pielea se termină cu aproape jumătate de centimetru aproape de margine și îți oferă senzația că poate fi deschisă, asemenea unei genți plic sau a unui portofel. Doar că nu o face. Partea din spate poate fi în culoare neagră, vișinie sau aurie, iar fiecare dintre aceste variante va avea un finisaj diferit, de la mat și până la o imitație fină de piele. Cântărește 269 de grame și are o grosime de 8.3 mm, formatul dreptunghiular oferind o impresie de alungire și de o grosime mai redusă în comparație cu modelele care au un spate ușor curbat spre margini.

ASUS MeMO Pad 7 color options

Privită din față, noul Memo Pad 7 are acum margini drepte (modelele anterioare aveau margini rotunde), iar ecranul de 7 inchi folosește un panel IPS care redă imagini la o rezoluție Full HD, ceea ce rezultă într-o densitate a pixelilor de 323 ppi și unghiuri largi de vizualizare de până la 178 de grade.

Sub carcasă elegantă se găsește un procesor quad-core pe 64 de biți, model Intel Atom Z3560 tactat la o frecvență de 1.83 GHz, GPU PowerVR G6430 și 2 GB de memorie RAM. Va fi disponibilă în versiune de 16/32 de GB (+slot microSD până la 64 GB), are o cameră principală de 5 MP (secundară de 2 MP) și rulează Android 4.4 KitKat.

Noul Memo Pad 7 va fi disponibil în Marea Britanie începând cu săptămânile viitoare la un preț de aproximativ 179 de lire sterline (modelul de 16 GB).

Etichete: , , , , , , , ,