Allview introduce tableta WI10N PRO

Allview WI10N PRO este un device 2 în 1, cu ecran de 10,1 inchi, ușor de transportat ce are integrat un procesor quad core Intel Atom Z3735G, cu o memorie RAM de 2GB și un spațiul de stocare de32 GB.

Scris de | 30 aprilie, 2015
Allview introduce tableta WI10N PRO

„Acest device aduce beneficii multiple consumatorilor și companiilor. WI10N PRO vine cu îmbunătățiri față de modelul anterior WI10N și este ideal pentru afaceri. WI10N PRO este un device 2 în 1, usor de transportat ce are integrat un procesor performant Intel Atom, cu memoria RAM și spațiul de stocare duble față de modelul anterior” a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

WI10N PRO
WI10N PRO oferă multiple opțiuni pentru relaxare, divertisment și productivitate, reprezentând îmbinarea perfectă a utilității, eleganței și performanței. Device-ul este perfect pentru mediul business dar și pentru persoanele dinamice, mereu implicate în mai multe proiecte. Tableta dispune de un ecran de 10″ și este echipată cu tastatură cu doc reversibil ce permite multiple moduri de poziționare.
Device-ul ultra portabil îndeplinește cu succes atât rolul de tabletă cât și de netbook. Tastatura cu touchpad și posibilitatea de a conecta un mouse prin Bluetooth sau USB, întregesc productivitatea. WI10N rulează Windows 8.1, fapt ce permite configurarea device-ului în funcție de preferințe, utilizarea mai multor aplicații și programe în același timp, delimitarea fișierelor de la serviciu de cele de acasă prin crearea mai multor conturi de utilizator și bineînțeles, acces la desktopul Windows. Tile-urile din ecranul Start pot fi organizate și redimensionate în funcție de preferințe, unele dintre ele oferind chiar informații actualizate în timp real. În plus, experiența Windows însoțește utilizatorul pe toate dispozitivele și ecranele folosite.În plus, pentru a beneficia de capabilitățile Windows 8.1 Pro se poate face upgrade ulterior la sistemul de operare achiziționând pachetul Windows 8.1 Pro Pack.
Bateria de 6000 mah și procesorul Intel Atom asigură performanță ridicată cu un consum redus de energie, oferind o autonomie de până la 5 ore în condiții de utilizare continuă și până la 6 zile in stand-by. Tableta WI10N PRO are inclusă subscripția Office 365 Personal pentru 1 an de zile care, pe lângă multiplele beneficii pe care le oferă, asigură un spațiu de stocare online de 1TB, pe lângă suita de productivitate Office.
Noua tableta WI10N PRO marca Allview este disponibilă la prețul de 1099 lei.

Etichete: , , , ,