ASUS ROG anunță monitorul de gaming Swift PG348Q

ROG Swift PG348Q va fi disponibil în România în a doua jumătate a lunii martie.

⇣ Sari la articol
ASUS ROG anunță monitorul de gaming Swift PG348Q

ASUS Republic of Gamers (ROG) a prezentat modelul ROG Swift PG348Q, un monitor cu ecran curbat, Ultra-Wide, cu diagonala de 34 de inci, aspect 21:9 și rezoluție QHD (3440 x 1440). Deținător al premiului CES Innovation 2016, Swift PG348Q are un design fără ramă și beneficiază de noile scheme de culori ROG Armor Titanium și Plasma Copper, completate de LED-urile încorporate. Mai mult, Swift PG348Q dispune de o rată de refresh de 100Hz și tehnologie NVIDIA G-SYNC pentru cursivitate în rularea jocurilor.asus ROG Swift PG348Q

ROG Swift PG348Q va fi disponibil în România în a doua jumătate a lunii martie la un preț aproximativ de 5990 lei și se va alătura seriei de monitoare ROG Swift cu diagonala de 27 inci (PG278Q, PG279Q și PG27AQ), diversificând linia ROG și consolidând poziția ASUS ca lider global în zona monitoarelor high-end de gaming.asus_monitors_2449Monitor curbat de 34 de inci, pentru jocuri captivante

ROG Swift PG348Q este un monitor de gaming cu diagonala de 34 inci, cu un panou Ultra-Wide QHD (3440 x 1440), ce furnizează utilizatorilor efecte vizuale detaliate și mai mult spațiu comparativ cu monitoarele WQHD. Aspectul ultra-wide 21:9 și curbura monitorului redefinesc experiența de joc.

Panoul curbat poziționează fiecare punct la o distanță egală de privirea utilizatorului, acesta având mai mult confort în timpul sesiunilor maraton de gaming. ROG Swift PG348Q duce estetica jocurilor la un nou nivel, câștigând premiul CES Innovation 2016. Designul fără ramă afișează noile scheme de culori ROG Armor Titanium și Plasma Copper iar efectele luminoase ROG completează atmosfera de gaming.

ROG Swift PG348Q integrează tehnologia NVIDIA G-SYNC, eliminând efectul de rupere a imaginii, reducând tremuratul și latențele. Tasta Turbo ridică frecvența monitorului până la 100Hz1 pentru și mai multă cursivitate în joc.

Tehnologiile exclusive ASUS, GamePlus și GameVisual, îmbunătățesc de asemenea experiența de joc. Utilizatorii au la dispoziție un buton special pentru afișarea pe ecran a țintei, a cronometrului și a numărului de cadre, iar GameVisual le oferă moduri de redare adaptate diverselor tipuri de jocuri și conținut: FPS, RTS/RPG, Racing, Cinema, Scenery și sRGB.

ROG Swift PG348Q are un picior cu design ergonomic ce se poate înclina, pivota și ajusta pe înălțime, astfel încât pasionații de jocuri să găsească mai ușor poziția ideală. ROG Swift PG348Q este certificat TÜV Rheinland pentru filtrele ASUS Ultra-low Blue Light și tehnologiile Flicker-Free ce reduc nivelul luminii albastre și oboseala.ROG Swift PG348QMonitoarele de jocuri ASUS sunt în prima linie a tehnologiei imaginii, iar ROG Swift PG348Q se alătură modelelor ROG Swift de 27 inci (PG278Q, PG279Q și PG27AQ) pentru a diversifica linia de monitoare ROG. Aceste monitoare oferă efecte vizuale dinamice și o rată de refresh excepțională pentru a se potrivi cerințelor diferitelor tipuri de gameri.

 

Articole asemanatoare