ANCOM a actualizat lista localităților de la graniță cu risc de roaming involuntar

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) atrage atentia utilizatorilor de telefonie si internet mobil care au serviciul de roaming activat ca in anumite zone din tara, in apropiere de granita, este posibil ca telefonul sau tableta sa se conecteze automat la o retea din tara vecina si sa foloseasca serviciile de comunicatii la tarife de roaming, platind inclusiv pentru apelurile pe care le primesc.

Scris de | 9 martie, 2017
ANCOM a actualizat lista localităților de la graniță cu risc de roaming involuntar

Conform măsurătorilor efectuate de ANCOM, în majoritatea județelor aflate la graniță există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming involuntar, cele mai multe localități în care apare acest fenomen fiind situate în județele: Satu Mare (63 de localități, pe granița cu Ucraina și Ungaria), Botoșani (43 de localități, pe granița cu Ucraina și Republica Moldova), Timiș (39 de localități, pe granița cu Serbia și Ungaria), Iași (35 de localități, pe granița cu Republica Moldova) și Bihor (33 de localități, pe granița cu Ungaria).  

Utilizatorii pot consulta lista localităților de graniță identificate de ANCOM ca având un risc potențial de intrare în roaming involuntar, în funcție de operator, aici. Lista detaliază localități cu risc de roaming involuntar în care echipamentul mobil se poate conecta temporar la rețeaua unui operator străin, în funcție de deplasarea utilizatorului, dar și localități cu risc crescut de roaming involuntar, unde echipamentul mobil se poate conecta permanent la rețeaua unui operator străin pe toată suprafața localității respective.Roaming involuntar

Roaming-ul involuntar poate aparea in localitatile de granita de pe teritoriul Romaniei numai in cazul in care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe identificarea automata a retelei, caz in care echipamentul mobil se va conecta automat la reteaua operatorului cu cel mai bun semnal in punctul in care se afla utilizatorul. Fiind vorba de localitati aflate la granita, este posibil ca echipamentul mobil sa se conecteze la reteaua unui operator din tara vecina, iar utilizatorul sa fie facturat pentru serviciile utilizate la tarife de roaming.

Atentie! Faptul ca ati folosit telefonul/tableta in roaming involuntar nu va scuteste de plata acestui serviciu. Costurile vor fi si mai mari daca este vorba de tari care nu sunt membre UE si in care nu se aplica tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii, precum Republica Moldova, Serbia si Ucraina.

Cum poate fi evitat roaming-ul involuntar

Puteti evita accesarea involuntara a serviciilor de voce sau date in roaming la granita Romaniei cu statele vecine prin urmatoarele metode:

  • Selectati manual reteaua (dezactivati optiunea telefonului de selectare automata a retelei)
  • Solicitati operatorului sa va activeze serviciul de roaming numai la cerere
  • Verificati la ce retea e conectat telefonul sau tableta inainte de a le utiliza, in cazul in care selectarea retelei ramane pe modul automat

Mai multe informații privind utilizarea și costurile serviciului de roaming sunt disponibile pe pagina de internet a Autorității, aici.

Etichete:

Sursa: Atenție la roaming în localitățile de la graniță!