Huawei aduce laptopurile Matebook în România – Interviu Cosmin Moldovan, Sales Director în cadrul Huawei România.

⇣ Sari la articol

Huawei este într-o continuă creștere pe zona de smartphone-uri, atât la nivel global cât și local, iar recent compania a anunțat lansarea laptopurilor pe piața din România. Cum arată piața de smartphone-uri, care sunt cele mai vândute smartphone-uri Huawei pe piața locală, care sunt provocările din 2019 și ce planuri are compania pentru laptopurile din seria Matebook, am aflat de la Cosmin Moldovan, Sales Director în cadrul Huawei România.

connect: Ne puteți face o scurtă radiografie a pieței de smartphone-uri locale? Unde credeți că se vor mai consemna creșteri?

Cosmin Moldovan: În România, la fel ca și la nivel global, piața smartphone-urilor continuă să fie una dinamică și în conti- nuă creștere, pe fondul achiziției unor terminale din ce în ce mai scumpe de către consumatori. Românii au început să se reorienteze spre telefoane mai performante și care au o autonomie ridicată a bateri- ei, iar asta se reflectă și în vânzările înregistrate de Huawei în România. Pe piața high-end, spre exemplu, Huawei Mate 20 Pro s-a vândut de cinci ori mai bine decât versiunea anterioară – Mate10 Pro, semn că românii sunt mai interesați de produsele premium, menite să-i ajute să fie mai productivi și mai conectați.

connect: Care este în prezent cota de piață a companiei Huawei pe zona de telefoane mobile? Câte smartphone-uri semnate Huawei s-au vândut în 2018?

Cosmin Moldovan: 2018 a adus Huawei un nou record de vânzări pe segmentul telefoanelor mobile. Anul trecut, compania a depășit pragul de 200 de milioane de smartphone-uri vândute la nivel global. Este o cifră pe care am atins-o atât datorită încrederii consumatorilor și partenerilor din întreaga lume în tehnologia Huawei, cât și a performanțelor smartphone-urilor create de companie, precum cele ale seriilor Huawei P20 și Mate 20. Tot în 2018, în al doilea trimestru, Huawei a devenit al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, cu o cotă de piață globală de 14,6%. În prezent, smartphone-urile Huawei sunt utilizate de peste jumătate de miliard de consumatori din peste 170 de țări.

connect: Care sunt cele mai vândute smartphone-uri Huawei în România?

Cosmin Moldovan: Pe segmentul smartphone-urilor, Huawei a crescut în România într-un ritm mai rapid decât cel al pieței. Seria Huawei P20, care a ridicat din nou standardele în domeniul fotografiei realizate cu telefonul mobil, s-a bucurat de un succes important atât la nivel global, cât și în România. În 2018, cel mai bine vândut telefon Huawei în România a fost Huawei P20 Lite. În prezent, pe piața locală, Huawei a ajuns la o cotă de piață de peste 20%, un plus semnificativ față de cota de piață înregistrată în 2017. De asemenea, Huawei a atins în 2018 o poziție semnificativă după numărul de unități vândute pe segmentul premium al smartphone-urilor cu prețuri de peste 800 de euro, ceea ce din nou ne arată încrederea consumatorilor în produsele Huawei.

connect: Huawei Mate 20 Pro a fost unul dintre cele mai bune telefoane din 2018, a consemnat inovații care au fost sau vor fi rapid preluate de alți producători. La ce ar trebui să ne așteptăm în 2019 de la un smartphone high end? Modelele entry și middle pe ce vor miza?

 

 

Cosmin Moldovan: Tehnologia lansată pe modelele premium va ajunge de asemenea și pe modelele din restul gamei, spre exemplu unele funcții ale camerei de Artificial Intelligence, lansate anul trecut pe P20 Pro, le vedem azi deja pe P Smart 2019. Putem conta pe această direcție și pentru alte funcționalități sau chiar elemente de design pe care le vom regăsi în toate modelele Huawei de anul acesta, indiferent de preț.

connect: Piața de tablete continuă să scadă. Ce market share are Huawei în România pe această zonă și cum vedeți acest segment pe termen mediu și lung?

Cosmin Moldovan: În România, încrederea în brandul Huawei este în continuă creștere. Iar asta s-a văzut nu numai pe segmentul telefoanelor inteligente, ci și pe cel al tabletelor. La finalul celui de-al treilea trimestru, Huawei a avut cele mai bune rezultate pe piața locală de tablete, dovedind standardele portofoliului de produse.

connect: De curând a fost inaugurat primul Huawei Experience Shop în București. Plănuiți să deschideți mai multe astfel de magazine în București sau în țară?

Cosmin Moldovan: La începutul anului am deschis primul Huawei Experience Shop în România, în cel mai mare mall din România – AFI Cotroceni. A fost o surpriză plăcută să vedem cu cât interes a fost primit de către fanii și consumatorii Huawei,  care au format cozi, epuizând stocul de produse aflate la promoție, în mai puțin de trei ore. Am început deja să explorăm piața pentru a deschide și alte spații dedicate consumatorilor în următoarea perioadă, inclusiv la nivel național. Ca parte a eforturilor de expansiune, intenționăm să inaugurăm în perioada următoare mai multe centre integrate de Service în orașele mari, pentru că înțelegem dorința consumatorilor de a interacționa cu cele mai noi și performante produse dezvoltate de Huawei.

connect: Care sunt principalele provocări din 2019 pentru Huawei?

Cosmin Moldovan: Dorim să ne păstrăm ritmul inovației pe care clienții noștri îl așteaptă de la noi. Pe zona produselor, cea mai mare provocare rămâne să îmbunătățim în permanență performanțele legate de cameră ale produselor lansate anul trecut. Echipa noastră de R&D promite că noile telefoane Huawei din 2019 vor depăși ca performanță a camerei cele două produse din top: P20Pro și Mate20Pro. Totodată, dorim să aducem clienților Huawei o gamă mai variată de produse, începând cu seria de laptopuri MateBook pe care o vom lansa în România din luna martie, cu un număr mai mare de accesorii, dar și soluții de Smart Home.

connect: Credeți că scandalul din America și alte țări în ceea ce privește confidențialitatea datelor va afecta brandul pe piața locală?

Cosmin Moldovan: În domeniul tehnologiei vitezelor de mare performanță, compania a venit în permanență cu soluții inovatoare. În România, încrederea în brandul Huawei este în continuă creștere, iar asta are loc în special datorită dispozitivelor inovatoare și inteligente care au convins și au mulțumit consumatorii din întreaga lume.

connect: În cadrul Mobile World Congress au fost anunțate noi laptopuri în seria Matebook, iar începând cu luna martie vor fi disponibile în România. Vorbim despre o nouă nișă de produse pentru filiala locală Huawei – care sunt așteptările companiei și cum credeți că vor fi primite de clienți?

Cosmin Moldovan: Ne așteptăm ca noua gamă de laptopuri să fie extrem de bine primită de consumatorii din România, în special de cei care caută și au nevoie de dispozitive puternice și inteligente, care să-i ajute să fie productivi în orice moment. Deja pe plan global se observă o schimbare în comportamentul consumatorilor – dacă în trecut oamenii erau mai interesați de costuri la achiziția unui PC, acum încep să-și îndrepte atenția către dispozitivele de top. În întâmpinarea nevoilor lor, Huawei a lansat MateBook X Pro, care se remarcă drept un dispozitiv destinat în special profesioniștilor aflați mereu în mișcare, în vreme ce Huawei MateBook 13 și Huawei MateBook 14 se adresează consumatorilor care au nevoie de notebook-uri ușoare, dar performante.

connect: Piața de PC-uri este acaparată în acest moment de producători puternici. Care sunt inovațiile laptopurilor Huawei și cum veți putea câștiga cotă de piață?

Cosmin Moldovan: Noile notebook- uri lansate de Huawei vin cu o serie de particularități care îi vor ajuta pe cei care le dețin să fie mai productivi. În primul rând, noile laptopuri vin să rezolve o pro- blemă astringentă – cea a conectivității între PC-uri și telefoanele Android prin funcțiile Huawei Share si One Hop. Este de menționat faptul că Huawei MateBook X Pro încorporează cele mai relevante inovații în materie de notebook-uri, fiind cel mai puternic și inteligent dispozitiv portabil creat vreodată de Huawei. Noua versiune aduce o performanță fără compromisuri, datorită noilor procesoare, sistemului de răcire sau a ecranului FullView multitouch în 10 puncte.

connect: Laptopurile Huawei sunt deja disponibile în alte țări. Cum au fost primite de clienți?

Cosmin Moldovan: Încă de la lansare, anul trecut, Huawei și-a luat angajamentul de a integra cele mai importante inovații în domeniul smartphone-urilor și în gama de PC-uri, cu scopul de a permite consumatorilor să se bucure de inovația și tehnologiile inteligente care caracterizează produsele sale emblematice. O decizie care a mulțumit consumatorii și fanii Huawei din întreaga lume.

connect: Huawei încearcă să creeze un ecosistem multiscreen între laptop și telefo- nul mobil. Ne puteți spune care sunt avanta- jele tehnologiei Huawei Share?

Cosmin Moldovan: Lansarea celor trei laptopuri: Huawei Matebook X Pro, Huawei Matebook 13 și Huawei Matebook 14 pe piața din România vine ca o nevoie firească de a oferi clienților accesul la un ecosistem complet de produse. Cele trei modele de notebook-uri se pot conecta instantaneu cu telefonul mobil, permițând transferul rapid de date între dispozitive. Cu o viteză de până  la 30 Mbps, pot fi transferate între un smartphone și un laptop Huawei documente, fotografii sau videoclipuri. O altă noutate este că un screenshot pe laptop poate fi trimis pe telefonul mobil, prin simpla scuturare a smartphone-ului. Intrarea acestor laptopuri pe piață vine să ofere clienților din România acces la un ecosistem complet de produse.

connect: Cine sunt clienții de laptopuri Huawei, ce public țintiți și câte unități credeți că veți vinde până la sfârșitul anului?

Cosmin Moldovan: Huawei Matebook 13 și Huawei Matebook 14 se remarcă drept notebook-uri potrivite, în special, absolvenților sau tinerilor profesioniști, care se află în căutare de dispozitive performante și cu stil, la un preț accesibil. Inteligente și inovatoare, noile modele HUAWEI MateBook de 13, respectiv 14 inchi, combină afișajul FullView, performanțele ridicate, calitatea superioară a construcției și aspectul elegant, permițând în mod revoluționar conexiuni inteligente cu smartphone-urile. Fiind un dispozitiv premium, Huawei Matebook X Pro se adresează în special profesioniștilor aflați mereu în mișcare și creatorilor de conținut care își setează standarde înalte.

connect: O întrebare obișnuită printre intervievații Connect. Ce produse Huawei utilizați în activitățile zilnice?

Cosmin Moldovan: Folosesc ecosistemul de produse Huawei. Am un Huawei Mate 20 Pro care mă ajută să fiu conectat în permanență la tot ce se întâmplă în jurul meu, atât la birou, cât și în viața privată. La mână am un Ceas Huawei Watch GT pe care îl folosesc, printre altele, pe post de “ceas deșteptător” și care mă ajută, totodată, să îmi monitorizez somnul sau exercițiile fizice pe care le fac. La birou folosesc un laptop Huawei Matebook, care mi-a ușurat semnificativ munca, fiind capabil să trans- fere rapid fișiere, notițe și fotografii, în vreme ce acasă mi se pare mult mai comod să folosesc tableta, pentru a naviga pe internet sau a urmări video-uri. Pentru că sunt mai mereu pe drumuri, am fost încântat să descopăr căștile Huawei cu atenuarea zgomotului de fond (noise cancellation), care mă ajută să mă relaxez în orele lungi de zbor.

Articole asemanatoare