Energie pentru smartphone: soluții pentru a prelungi durata de viață a acumulatorului

De multe ori, după doar câteva luni de utilizare, acumulatorul smartphone-ului îşi pierde din puterea de a stoca energie, ceea se traduce printr-o autonomie mai mică. Oare care sunt motivele, ce putem face?Degradarea bateriei este inevitabilă: în decursul unui an, un acumulator Li-ion poate pierde până la jumătate din puterea sa de stocare energie. În era telefoanelor mobile, acest lucru nu era tragic. După doi ani de utilizare, telefonul trebuia încărcat de două ori pe săptămână şi nu o dată, iar după trei ani de utilizare se putea schimba bateria. Dar, în ziua de azi, un acumulator nou-nouţ nu are o autonomie de două zile, iar schimbarea acestuia nu se mai face atât de uşor. În plus, preţul unuia nou este destul de mare. Dar dacă utilizatorul aplică anumite trucuri, poate prelungi semnificativ durata de viaţă a acumulatorului. Mituri şi idei preconcepute
Mulţi utilizatori aşteaptă descărcarea completă a acumulatorului şi apoi îl încarcă pe timpul nopţii până la 100%. Astfel, doresc să reducă la minim numărul ciclurilor de încărcare, deoarece cred că acestea determină durata de viaţa a unui acumulator. Premisa era valabilă în era acumulatoarelor cu celule Nichel Cadmiu (Ni-Cd), deoarece acestea sufereau de aşa-numitul efect de memorie. Acumulatorul Ni-Cd, în cazul în care nu este golit complet, reţine mai puţină energie, ceea ce înseamnă o autonomie mai mică.Dar efectul de memorie nu mai joacă niciun rol în cazul hibrizilor Nichel Metal (Ni-Mh), care au înlocuit tipurile Ni-Cd în telefoane, DECT-uri, telecomenzi, lanterne de buzunar & Co.

Noii acumulatori vor ţine la un număr mai mare de cicluri de încărcare/descărcare, chiar şi incomplete. Un aspect care ar putea deveni periculos este supraîncărcarea deasă. Pentru a evita supraîncărcarea este necesar, să se controleze timpul de încărcare, temperatura acumulatorului şi variaţia de tensiune (minus Delta U). Se mai recomandă aşa-numitele variante Ready to use (RTU sau LSD-Low Self Discharge) printre tipurile MH. Se remarcă printr-o autodescărcare mică şi mai ales la dispozitive care consumă puţină energie, oferă timpi de utilizare extrem de mari – de exemplu la telecomenzi sau ceasuri. Probleme cu acumulatorii
Dar, acumulatorii Ni-Mh nu sunt potriviţi pentru smartphone-uri. Sunt grei şi pot stoca prea puţină energie. Cei Li-ion sunt de două ori mai eficienți şi s-au impus pe piaţa smartphone-urilor şi tabletelor, dar și la maşinile electrice ori cele hibride. Dar în ceea ce priveşte încărcarea şi descărcarea, aceste surse miraculoase de energie sunt mult mai pretenţioase decât acumulatorii Ni-Cd şi Ni-Mh. Acest lucru a rezultat în urma studiilor cuprinzătoare ale specialiştilor din tehnica de măsurare a acumulatorilor Cadex. Studiul a analizat la câte cicluri de încărcare au făcut faţă acumulatorii, până ce capacitatea lor de stocare a energiei a scăzut simţitor.

Rezultat înspăimântător: după 300 până la 500 de descărcări complete, capacitatea de stocare a scăzut la 70% din capacitatea iniţială. În decursul unui an, capacitatea unui acumulator de 3000 mAh scade la capacitatea unui acumulator de 2100 mAh. Dar există o speranţă: aşa-numita tensiune de încărcare a unui acumulator Li-ion este de aproximativ 4,2 volți. Cei care renunţă la o zecime de volți, obţin 90% din capacitatea maximă de stocare a acumulatorului şi astfel se dublează numărul de cicluri de încărcare.

Renunţarea la încă o zecime de volţi, oferă o capacitate de 80% şi de patru ori mai multe cicluri de încărcare. Astfel, avem un sfat foarte util: dacă este posibil, renunţă la încărcarea completă a acumulatorului şi când acumulatorul este încărcat la 80 până la 90%, deconectează dispozitivul de la sursa de încărcare. Astfel, se prelungeşte foarte mult durata de viaţă a acumulatorului. În special încărcarea pe timpul nopţii suprasolicită acumulatorul smartphone-ului, deoarece se încărcă la 100%, acesta fiind motivul principal pentru pierderea ridicată a capacităţii de stocare a energiei.

Dar şi utilizatorii care încarcă smartphone-ul imediat după ce bateria scade la un nivel de încărcare de 50%, diminuează solicitarea acumulatorului, astfel încât acesta va rezista la 3 până la de 4 ori mai multe cicluri de încărcare, iar la o descărcare până la un nivel de 25% de 5 până la 7 ori multe cicluri de încărcare. La fel şi la încărcarea şi descărcarea maşinilor hibrid, pentru acumulatorii Li-ion nu reprezintă nici o problemă. Pentru acumulatorii Nichel Cadmiu este valabil exact contrariul, aceştia ar trebui încărcaţi pe cât de des posibil, dar niciodată complet. Încărcarea nu ar trebui să se facă noaptea, ci seara sau dimineaţa. Durată de viaţă mai mare
În cazul ideal, smartphone-ul trebuie să asigure o autonomie pentru o zi întreagă. Pentru aceasta este necesară achiziţia unui model cu autonomie mare. Cu un astfel de device, poţi renunţa la cele 10 până la 20 procente anterior amintite, ceea ce prelungeşte durata de viaţă a acumulatorului. Astfel, smartphone-ul va oferi o autonomie la fel de bună şi după o perioadă de utilizare mai îndelungată.