Revoluţie în domeniul foto: Fotografii interactive, cu Lytro

Scris de | 20 octombrie, 2011
Revoluţie în domeniul foto: Fotografii interactive, cu Lytro

Lytro a lansat primul aparat foto cu tehnologie light field, un gadget incredibil care îţi permite să ajustezi focusul într-o imagine constant, chiar şi la mult timp după ce aceasta a fost salvată.

Practic, Lytro captează 11 milioane de raze de lumină într-o imagine (nu 11 megapixeli), înregistrând direcţia, intensitatea şi culoarea fiecărei raze în parte. Aceste informaţii sunt apoi prelucrate de un engine care îţi permite să schimbi punctul de focus în orice zonă a imaginii.

Ca un exemplu, imaginează-ţi o fotografie cu un fluture pe o frunză, un câmp cu flori în fundal şi o salcie bătrână într-un colţ. Poţi deschide fotografia şi poţi alege punctul de focus pe care îl doreşti în acel moment, fie că e vorba de fluture, flori sau salcie. Aceeaşi imagine poate fi interpretată în nenumărate moduri.

Imaginile pot fi postate de asemenea online, utilizatorii putând accesa focusul adaptabil şi aici.

Aparatul în sine are o formă atipică, cu o carcasă din aluminiu anodizat, ce aduce aminte de un ruj uriaş.

Lytro dispune de un obiectiv cu f/2, zoom optic 8x şi un display color compact care îţi permite să compui imaginea. Fotografiile sunt salvate pe cei 8 sau 16 GB memorie internă.

Lytro este disponibil în două modele, cu preţuri ce încep de la 399 dolari.

O galerie cu imagini interactive aici http://www.lytro.com/living-pictures.

Etichete: , ,