Google îl celebrează astăzi pe Charles Dickens

⇣ Sari la articol

Celebrul scriitor britanic Charles Dickens e celebrat astăzi de motorul de căutare Google. Cunoscut pentru operele literare „Marile speranţe” şi „David Copperfield”, Charles Dickens e unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi autori din istoria literaturii.

Scriitorul Charles Dickens s-a născut în oraşul englezesc Portsmouth, pe data de 7 februarie 1812. Încă de la o vârstă fragedă, Charles Dickens a fost nevoit să muncească într-o fabrică de cremă de ghete, o experienţă care îi va schimba pentru totdeauna viziunea asupra societăţii şi a familie. Munca fizică prin care a trecut Charles Dickens în tinereţe îi va influenţa opera literară şi va deveni una din temele centrale ale cărţii arhicunoscute David Copperfield.

În 1833, Charles Dickens îşi face debutul pe scena literaturii cu povestea „A Dinner at Poplar Walk”, iar în 1861 apare cea mai cunoscută operă a scriitorului, „Marile aşteptări”.

Google celebrează astăzi 200 de ani de la naşterea lui Charles Dickens printr-un doodle pe pagina principală ce prezintă personaje din operele scriitorului.

Articole asemanatoare