Nokia Lumia 800 şi Lumia 710, în magazinele Germanos şi Cosmote

Scris de | 10 aprilie, 2012
Nokia Lumia 800 şi Lumia 710, în magazinele Germanos şi Cosmote

Cosmote România a anunţat astăzi disponibilitatea noilor terminale Nokia Lumia 800 şi Lumia 710 în reţeaua magazinelor proprii. Noile smartphone-uri oferite de către compania finlandeză dispun de sistemul de operare Windows Phone Mango.

Nokia Lumia 710 este special conceput pentru a fi permanent conectat cu mediul din jurul tău, având capacitatea de a arăta diferit în fiecare zi. Terminalul are o carcasă detaşabilă care permite schimbarea culorii telefonului în fiecare zi, precum şi un ecran principal ale cărui nuanţe pot fi schimbate, fiind foarte uşor de personalizat. Telefonul are un ecran tactil de 3,7 inci cu o rezoluţie de 480×800 pixeli, o grosime de numai 12,5 mm și dispune de cameră foto de 5MP cu Auto Focus, bliţ cu un singur LED şi capacitate de filmare HD.

Nokia Lumia 800 este perfect atât pentru divertisment, cât şi pentru business şi permite conectarea permanentă cu toţi prietenii. Acesta este telefonul inteligent ideal pentru a stoca amintiri prin intermediul fotografiilor. Terminalul dispune de o cameră foto de 8MP cu Auto Focus, tehnologia Carl Zeiss Optics, bliţ LED dublu şi capacitate de filmare HD.

Nokia Lumia 710 şi Nokia Lumia 800 sunt disponibile în reţelele de retail ale Cosmote şi Germanos Romania, începând de astăzi. Nokia Lumia 710 este disponibil la preţul de 19 lei cu abonamentul Smart XXL sau la 999 lei fără abonament, în timp ce Nokia Lumia 800 poate fi achiziţionat pentru 229 de lei cu abonamentul Smart XXL, sau cu 1499 lei fără abonament.

Etichete: , , , , ,