A cazut internetul? Furtul de cabluri sau muncitorii neatenţi, printre principalele cauze

Scris de | 17 octombrie, 2012
A cazut internetul? Furtul de cabluri sau muncitorii neatenţi, printre principalele cauze

În momentul în care pierzi conexiunea la internet sau alte servicii de comunicaţii, de regulă dai imediat vina pe furnizor. Potrivit unui sondaj ANCOM însă, realizat cu ajutorul a 40 de furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, peste 55 dintre incidentele din 2011 au fost determinate de cauze externe, cum ar fi furturile de cabluri, lucrări ale terţilor, fenomenele naturale sau probleme cu furnizarea de electricitate. Restul de 45% au fost incidente cu cauze interne ale companiilor, cum ar fi defectarea echipamentelor sau erori de software.

Pe primul loc între cauzele externe se  regăseşte furtul cablurilor care conţin cupru sau deteriorarea intenţionată a acestora (circa 28% din numărul incidentelor), urmat de deteriorarea fibrei optice de către cei care efectuează lucrări de construcţie sau de întreţinere ale sistemului utilităţilor publice (aproximativ 24%).

Se apropie iarna iar veştile sunt destul de proaste pentru utilizatorii de internet dacă luăm în considerare faptul că 21% din numărul incidentelor provocate de cauze externe în anul 2011 sunt atribuite fenomenelor naturale, cum ar fi ninsorile abundente, care au provocat întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi blocaje rutiere ce au împiedicat accesul echipelor de intervenţie ale furnizorilor afectaţi la locaţiile cu echipamente şi nu au permis efectuarea rapidă a reparaţiilor.

Pe baza rezultatelor acestui chestionar, ANCOM are în vedere stabilirea unor niveluri de la care aceste incidente vor fi raportate, în viitor, periodic, către Autoritate şi măsurile care urmează să fie luate de furnizori în vederea creşterii gradului de securitate şi integritate a reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice.

Etichete: , ,