Thales prezintă DIVA, o soluție de monitorizare a distanțării sociale

Scris de | 24 martie, 2021
Thales prezintă DIVA, o soluție de monitorizare a distanțării sociale

DIVA (Distributed Intelligent Video Analytics) permite gestionarea eficientă a mulțimilor în stații și la bordul trenurilor, înglobează expertiza Thales în analiză de date video, Inteligență Artificială și securitate cibernetică în domeniul feroviar.

Înainte de criza COVID-19, peste 62 de miliarde de oameni foloseau anual metroul la nivel global – în creștere cu 40% în doar șapte ani – cu o rată de creștere de peste 5% pe an. Pandemia a inversat această tendință, cel puțin temporar. În același timp, a adus în atenția tuturor pericolul aglomerărilor. A fost nevoie de distanțare socială și de măsuri care să împiedice formarea de mulțimi.

Gestionarea aglomerărilor este însă o misiune dificilă. Sistemul de metrou este unul complex, cu sute de locuri care trebuie monitorizate, inclusiv trenurile, iar dacă operatorii de transport constată ca există locuri aglomerate, aceștia au nevoie de o soluție pentru a-i ghida pe pasageri către zonele mai puțin aglomerate ale platformelor și ale trenurilor.

Soluția DIVA dezvoltată de Thales folosește sistemul de camere CCTV existent – pe peroane și în trenuri – pentru a calcula densitatea mulțimii. Nu sunt necesari senzori suplimentari. Densitatea pasagerilor este măsurată în timp real folosind analize de date video, iar ghidarea pasagerilor se poate face prin intermediul panourilor de afișaj de pe peroane. Acestea arată care vagoane ale unui tren care se apropie sunt ocupate și care nu – folosind 3 niveluri de densitate indicate de culorile roșu, galben și verde.

Între timp, așa-numitele hărți de căldură – bazate pe informații transmise de senzorii din stații și din trenuri – pot fi utilizate în Centrul de Control al Operațiunilor pentru a monitoriza mișcările pasagerilor în întregul sistem de metrou.

Analiza de date video poate fi folosită în domeniul transporturilor și în alte cazuri, cum ar fi detectarea bagajelor nesupravegheate, traversarea neautorizată a peroanelor sau dacă într-un tren ajuns la capăt de linie încă se mai află pasageri la bord.

Acest nou sistem a fost deja implementat ca soluție pilot în Singapore, cu SBS Transit, în 2020.

Etichete: , , , , ,