Bolt ajunge la 25 de orașe în România după lansări în Bistrița și Târgu Jiu

Scris de | 31 martie, 2022
Bolt ajunge la 25 de orașe în România după lansări în Bistrița și Târgu Jiu

Bolt lansează serviciile de transport la cerere în Bistrița și în Târgu Jiu. Astfel, compania estoniană este acum prezentă cu serviciile sale în peste 25 de orașe din România.

Cristian Sălceanu, Bolt Romania Country Manager, Ride-hailing, a declarat: „După lansările efectuate cu succes în Piatra Neamț și în orașele de pe Valea Prahovei în ianuarie, continuăm să extindem prezența platformei noastre peste tot unde există un număr mare de potențiali clienți și șoferi parteneri. În Bistrița și Târgu Jiu, am descoperit că publicul cunoaște deja serviciile noastre și este interesat să le folosească, așa că ne bucurăm că putem să le punem la dispoziție un prim serviciu din portofoliu, cel de transport la cerere.”

Pentru a se putea bucura de serviciile de transport la cerere Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play, App Store sau HUAWEI AppGallery. Companiile pot accesa serviciile Bolt pentru transportul angajaților prin intermediul serviciului Bolt Business. Acesta asigură o gestionare centralizată a costurilor și o raportare financiară simplă și clară pentru persoanele juridice.

Prețul curselor Bolt din Bistrița și Târgu Jiu începe de la 8 lei, iar pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 70%.

Etichete: , ,