Amazon lansează Kindle 2022, cu ecran de 6 inch, 16 GB stocare

Scris de | 14 septembrie, 2022
Amazon lansează Kindle 2022, cu ecran de 6 inch, 16 GB stocare

Amazon tocmai a lansat un nou e-reader din seria Kindle, aşa numitul Amazon Kindle 2022, care vine cu un ecran de 6 inch şi dublul stocării predecesorului. Ediţia 2022 de Kindle se remarcă prin densitatea crescută a pixelilor, de 300 ppi.

Faţă de predecesor are acum un port USB-C pentru încărcare şi oferă până la 6 săptămâni de autonomie. Este succesorul lui Kindle 2019 apropo, deci au trecut 3 ani între modele. Amazon afimă că acesta este cel mai uşor şi compact Kindle de până acum. Cântăreşte doar 158 de grame şi măsoară 8 mm în talie. Are un ecran de 6 inch fără glare şi cu densitate a pixelilor de 3 ori mai mare decât a predecesorului. Experienţa de citit va fi similară cu cea a hârtiei.

Primim şi 16 GB stocare, dublu faţă de predecesor. Pe partea de software, Kindle 2022 are un Dark Mode şi iluminare frontală ajustabilă, care face mai uşor cititul indiferent de condiţiile de iluminare. Există şi funcţia X-Ray, care afişează informaţii importante despre oameni şi locuri menţionate în cărţi. De asemenea Amazon pune la bătaie un dicţionar, cu ajutorul căruia poţi căuta orice cuvânt rapid.

Amazon Kindle 2022 vine pe negru sau Denim şi costă 99.99 dolari pentru versiunea de 16 GB. Vor fi şi huse din material textil, disponibile pe negru, roz, denim, verde închis şi vândute separat. Există şi o versiune Kindle Kids cu design mai copilăros şi un an de abonament Amazon Kids+, la suma de 119 dolari. Precomenzile încep de azi şi livrările de pe 12 octombrie.

Etichete: , , ,

Sursa: fonearena