Inevitabilul se va produce, și Google Maps a confirmat că va schimba numele Golfului Mexic în „Golful Americii”, însă mai durează puțin până când vom vedea această modificare. Într-o serie de postări pe X, rețeaua socială a lui Elon Musk, contul News from Google a anunțat că Maps va avea un update oficial cu schimbarea odată ce guvernul Statelor Unite face la rândul său un update asupra GNIS (Geographic Names Information System), care reprezintă „standardul național și federal pentru nomenclatură geografică).
Google Maps va mai face o schimbare în American de Nord, modificând numele celui mai înalt vârf al continentului, Denali (numele primit de nativii din Alaska), în Muntele McKinley. Compania notează că este un standard obișnuit ca schimbările în Google Maps să fie făcute după cele oficiale, realizate de guvern. Noul președinte american, Donald Trump, a semnat un ordin executiv chiar săptămâna trecută pentru a schimba oficial numele Golfului Mexic, care a devenit cunoscut de vineri ca Golful Americii.
Cu toate acestea, nu toată lumea va vedea această schimbare, ci doar utilizatorii din Statele Unite ale Americii. În Mexic, zona va fi în continuare denumită Golful Mexic, în timp ce restul lumii va vedea ambele denumiri. Google a spus că o altă practică a sa de lungă durată este să păstreze numele local atunci când acestea variază între țări, iar Reuters indică faptul că gigantul american a mai aplicat aceeași regulă când vine vorba de dispute teritoriale, precum cea din Marea Japoniei.