Borderlands 4 review: sau cum să readuci la viață o franciză de succes!

Deși ascult punk și metale în cea mai mare parte din timp, am și plăceri vinovate din alte zone. Una dintre aceste plăceri este trupa Cage the Elephant pe care am descoperit-o în trailer-ul primului joc Borderlands, iar de-atunci a rămas cu mine; atât melodia, cât și jocul. Pentru mintea mea de reptilă de la vremea aia, muzica combinată cu prezentarea de desen animat au lovit fix unde trebuie și am devenit imediat fascinat de jocul ăsta ce-avea să fie lansat în câteva săptămâni. Și-așa de turbat am fost cu el că l-am avut pe Xbox 360 cam prin perioada lansării și l-am jucat de am înnebunit.

A urmat Borderlands 2 care a dus franciza pe noi culmi, după care un declin – Borderlands 3 s-a lăsat așteptat destul de mult și-a livrat slăbuț. Cu toate astea le-am jucat pe ambele cu plăcere, iar formula de looter shooter care nu se ia prea în serios a rezonat mereu cu mine. The Pre-Sequel nu mi-a plăcut din ceva motiv, fiind singurul pe care nu l-am butonat mai mult de opt ore. Așa că m-am bucurat când am auzit că Borderlands 4 vine anul acesta, însă cu lecția învățată mi-am lăsat așteptările ceva mai jos. Lansarea în sine a fost destul de slăbuță, marcată de probleme de optimizare serioase cauzate de trecerea la Unreal Engine 5. Dar sub toată rafala de articole și videouri despre cât de prost merge, se ascunde un foarte joc bun care reușește să bifeze toate căsuțele pentru un fan OG – motiv pentru care vreau să vă spun de ce cred că merită să jucați Borderlands 4.

Reîntoarcerea la origini

Lumea fascinantă construită în jurul Borderlands a reușit să atragă fanii și să îi facă să vrea mai mult. Primele două jocuri au fost legate frumos între ele și ne-au prezentat niște companioni de care chiar ne pasă: Claptrap, Tiny Tina, Lilith și celelalte personaje jucabile, cât și unii antagoniști. Se simte ca o poveste cu cap și coadă, și cu acel vinon-coa’ pe care-l cauți la un joc. Din nefericire, The Pre-Sequel a încercat ceva nou și nu a fost primit cu brațele deschise nici măcar de către fanii vechi. Borderlands 3 a reușit să dezamăgească chiar și cei mai îngăduitori admiratori printr-o prezentare leneșă, plată. Aceleași personaje care ne-au cucerit în primele două jocuri abia de sunt menționate, iar cele care își fac apariția sunt scrise prost. Dar măcar ne-a oferit o finalitate de care aveam nevoie.

Sincer, nu știam ce așteptări să am de la Borderlands 4. Mi-am dorit să fie bun, dar sunt atât de obișnuit să fiu dezamăgit de francize vechi încât n-am putut să fiu prea entuziasmat… asta până am pus mâna pe el. Evident, citești recenzia asta abia acum pentru că a durat ceva, n-am avut cheie de review nici pre-launch, nici în prima zi sau ceva. Și uite că s-a făcut luna de când a ieșit nebunia asta, iar eu nu mi-am dat cu părerea. Dar îmi pare bine că am întârziat pentru că am ratat problemele de optimizare din primele zile și ce-am descoperit a fost un joc care, din perspectiva mea, este mai bun chiar și decât fenomenalul Borderlands 2.

Deci, Borderlands 4; se simte fresh, povestea este scrisă bine și personajele chiar se simt reale. Umorul întunecat a revenit și este cel puțin la fel de deștept ca și în primele jocuri. Își păstrează însă și alura goofy cu dume dintr-o bucată, haha-uri despre sex și, după mult timp, o grămadă de sânge și goreală. Se simte ca Borderlands 1 all over again și iubesc asta!

Un mic avertisment: urmează câteva spoilere pentru cei care nu-s cu seria la zi. Să nu ziceți că nu v-am spus! Deci, treaba stă cam așa: până acum acțiunea s-a întâmplat pe Pandora, lumea din Borderlands. Dar pe parcurs, vânătorii noștri de comori au realizat că planeta însăși este The Great Vault, iar luna acesteia, Elpis, este cheia către bogăție. Dar știm cu toții cum se strică treburile atunci când vorbim despre bani sau comori, astfel că Elpis, din cheie a devenit cea mai mare amenințare pentru Pandora. La finalul lui Borderlands 3, Lilith se sacrifică pentru a salva planeta și teleportează luna Elpis lângă o altă planetă: Kairos.

Noua casă a francizei Borderlands este prezentată drept o planetă izolată de restul universului de către un conducător autoritar: The Timekeeper. Doar că teleportarea lui Elpis a distrus această barieră și a provocat haos pe Kairos. Vei avea de ales dintre patru vault hunteri noi: Vex (The Siren), Rafa (The Exo-Soldier), Harlowe (The Gravitar) și Amon (The Forgeknight). Mi se pare că balansul este ceva mai bun de data asta, fiecare personaj oferind o abordare diferită a jocului. Eu l-am ales pe Rafa care este specializat pe arme de foc și melee, poate plasa turete și are un exo-schelet care-mi aduce cumva aminte de Apex Legends și Titanfall.

Vex preia rolul sirenei care controlează elementele, Harlowe folosește gadget-uri care controlează gravitația și mută luptele pe axa verticală, iar Amon este un soi de tanc care își folosește scutul pentru a absorbi atacurile inamice. Și chiar dacă n-am atâția prieteni pasionați de Borderlands 4, îmi pot imagina că experiența co-op este mult mai interesantă acum.

Noua echipă de eroi a venit pe Kairos în căutarea Vault-ului pe care-l ascunde aceasta, dar au fost capturați de Timekeeper și le-au fost implantate niște dispozitive de control. Din fericire, rezistența numită Crimson Resistance salvează situația și îl previn pe tiran din a controla mințile personajelor. Iar liderul rezistenței este o față familiară… sau mai de grabă o carcasă familiară. Claptrap revine ca lider al mișcării împotriva sistemului ceea ce duce la un storyline plin de caterinci ieftine (și bune), o progresie destul de relaxată și un pace pe care-l controlezi după bunul plac. Ca și durată, dacă treci rapid prin misiunile principale termini treaba cu Borderlands 4 în vreo 25 de ore, dar dacă ești ca mine bagi 10-20 de ore doar în explorare.

Borderlands 4 se simte ca un joc complet nou

Borderlands 4 arată ca un joc din seria asta, sună ca unul, are aceeași atmosferă… doar că nu se simte atât de Borderlands pe cât mă așteptam. Și contrar a ceea ce-ați crede, treaba asta este bună. Gameplay-ul se simte nou, chiar dacă folosește aceeași fundație din jocurile precedente. Vei simți asta imediat în movement, dar și la shooting. Sistemul de arme mi se pare mai robust, chiar dacă nu prea mai ai cine știe ce recul nici măcar pe ăle mai mari arme. Și prima chestie pe care am observat-o a fost dificultatea – Borderlands 4 este mai greu decât jocurile precedente, cel puțin la început, ceea ce face progresia cu atât mai satisfăcătoare. Odată trecut de level 10 începi să dai de arme mai serioase, armuri mai mari și tot felul de abilități cu care să-ți clădești un build.

Revine și skill tree-ul imens care îți permite să te specializezi pe o mulțime de stiluri de joc. La dificultatea Medium m-am trezit de multe ori chiar utiându-mă la stats-urile armelor și ale armurilor ca să fac față unor lupte grele în care adversarii spălau cu mine pe jos, iar îmbunătățirile și boost-urile pe care le oferă skill-urile chiar se simt tare aici.

Adversarii sunt cam tot ăia pe care-i știm din jocurile precedente și li se alătura garda conducătorului – niște trupe de elită care pot să îți creeze probleme serioase, mai ales early-game când sunt ceva mai bine echipați decât tine. Pe măsură ce avansezi în joc aceștia devin carne de tun, dar tot reușesc să te mai surprindă când și când. Cel mai enervant este Warden care plutește deasupra câmpului de luptă și tot spawnează minioni la fel de plutitori, sau proiectile. Iar unii mai vin și cu HP mare de trebuie să descarci cinci încărcătoare pe fundul lor.

Lumea în sine este gândită special pentru explorare, cei de la Gearbox chiar încurajând jucătorii să o ia la pas. Ai o mulțime de mecanici de movement, printre care grappling hook, double jump, un soi de mantie ala Batman cu care plutești și te poți deplasa mai rapid, dar și clasicul slide cu care te simți ca jupânu’ Keanu în rolul lui Neo. Mini-map-ul a fost înlocuit de un compas, iar lumea este acum ceva mai densă, astfel nu vei merge prea mult până vei găsi o nouă locație cu ceva de făcut.

Deplasarea este ajutată de un sistem de vehicule pe care le spawnezi printr-o apăsare de buton, ceea ce schimbă dinamica jocului și face traversarea hărții mult mai ușoară. Și crede-mă, o să ai nevoie pentru că harta din Borderlands 4 este imensă. Un alt punct forte pe care l-am notat când făceam research pentru review a fost senzația de implicare pe care o am cu jocul. De la Spider-Man Remastered încoace nu am mai luat harta la pas, fiind distras de la obiectivul principal de tot felul de activități random.

Am o misiune principală la vreo trei kilometri de mine. Deschid frumos harta, pun waypoint, urc pe motor. Vreo 200m mai în față apare un semn de întrebare pe compas și văd dictai magaoaia de construcție plină de urâți. Îți dai seama că sunt călare pe ei cu tureta de pe motor și mare scandal ca să îi lootez. Ăsta e farmecul lui Borderlands 4, un farmec pe care nu l-am mai simțit de la primul joc încoace. Iar ăsta modern este complet open-world ceea ce te transpune și mai bine în acțiunea de pe ecran. Am pierdut multe ore aiurea pe premisa “că mai fac o misiune și bag somn”. Nu regret nimic :)) 

Side quest-urile sunt cel puțin la fel de interesante ca misiunile principale. M-am abătut de la traseu de multe ori ca să mai fac o tărie artizanală cu vreun țăran random, ca mai apoi să fiu fugărit de bețivi cu shotgun-uri și level mai mare decât mine. Ori am curățat baze întregi de adversari în căutarea unui data log ascuns pe care trebuie să-l iei din aproape-n aproape cu un senzor de proximitate. Te doare mintea, ceea ce bine și face jocul să se simtă puțin challenging, cât să te simți răsplătit atunci când duci o misiune grea la capăt. Vei muri des, e complet ok, dar fiecare șansă nouă poate veni cu o abordare diferită. Ai libertate, jocul în sine te încurajează să încerci mai multe arme și specializări, deci limita e cerul.

Unreal Engine 5 nu e pentru toată lumea

Unul dintre elementele care diferențiază Borderlands de alte francize de jocuri este prezentarea vizuală. Cu un stil inspirat de cel shading, jocurile astea se prezintă mai de grabă ca niște desene animate, deși anumite elemente vizuale te lasă cu gura căscată. În Borderlands 4 avem iluminare realistă mulțumită Unreal Engine 5 și chiar dacă jocul este mai cartoonish, are momente în care se simte că rulează pe un super motor grafic. Dar asta vine cu anumite costuri, iar cerințele minime sunt destul de drastice: Core i7 Generația a 9-a cu GeForce RTX 2070. Damn!

La mine? Ăăă, am 9800X3D cu RTX 5080, aș fi nesimțit să zic că nu merge. Am activat MFG 3X, DLSS pe Quality, detaliile cât de în blană posibil și rezoluție 4K. Medie de FPS pe la 165-170, monitorul la 240Hz cu G-Sync. N-am să mă plâng. Dar înțeleg și că genul ăsta de configurație este foarte rară și majoritatea folosiți PC-uri de oameni normali. Iar pentru un joc precum Borderlands 4, care nu este vreo capodoperă vizuală, în 2025, de la un studio mare, să fie atât de greu de rulat este pur și simplu rușinică. Și-n loc să-și asume gafa, big bossu de la Gearbox, Randy Pitchford, a declarat că dacă nu ne convine putem să ne facem propriul motor grafic și să le aratăm și lor cum. Cam de porc, păcat de joc.

El așa e drăguț, luminile mișto și odată ce-ai găsit balansul de setări chiar se mișcă buttery-smooth. E o plăcere să-l joc pe PC. Cu toate astea nu arată fenomenal, iar unul dintre cele mai mari puncte pro se dovedește și un mare limitator. Cât de frumos să arate un desen animat? Nu destul cât să-l bagi la bătaie cu Indiana Jones cu RTX Hair, ori cu Ghost of Yotei. Nici nu mai zic de Cyberpunk și alte nebunii d-astea.

Dar poate sunteți curioși să știți cum merge Borderlands 4 fără toate bunătățile de la NVIDIA. Iar treaba stă cam așa:

Este clar că optimizarea, chiar și-acum după update-uri, este pământ de flori. Unreal Engine 5 este un engine greoi, tehnologia de iluminare globală Lumen este și ea foarte solicitantă, iar dacă vrei să te bucuri de Borderlands 4 în toată splendoarea lui va trebui să activezi cel puțin DLSS. Pe NVIDIA GeForce RTX 5080 am scos sub 20FPS fără upscaler, treaba s-a stabilizat pe la 60 cu DLSS pe modul Performance, și-abia cu Multi Frame Generation 4X am reușit să mă apropii de refresh rate-ul monitorului meu. Iar cu NVIDIA Reflex activat am ținut input lag-ul sub control destul de bine.

Experiența de joc este tare când te duce sistemul, iar odată ce l-ai dus la un framerate mare cam rămâne acolo, fără stuttering observabil sau probleme nasoale. Am avut unul sau două crash-uri în total, ceea ce nu e ideal, dar na.

Un joc bun care merită atenția noastră

Una peste alta, Borderlands 4 s-a dovedit a fi o victorie pentru Gearbox, dar și pentru fanii francizei. Mi se pare, din poziția de pasionat, că și-au făcut partea de fan-service cu ce au livrat aici. Povestea are ce-i trebuie, de la un plot ok legat la materialul sursă, la personaje memorabile pe care le vei îndrăgi. Gameplay-ul are destul de multe noutăți cât să nu se simtă deloc învechit, ba chiar adaugă o dinamică mișto la formula de looter shooter, iar grafica și optimizarea sunt chestii care pot (și sper că vor) fi reparate prin actualizări.

Și cu asta, anul 2025 a mai bifat o lansare mișto a unui joc care sunt sigur că va câștiga mulți fani. Lansarea, în ciuda problemelor, a fost ok cu aproape 200.000 de jucători activi în primele ore de disponibilitate; asta doar pe Steam. Iar la cum arată lucrurile, mă aștept ca Borderlands 4 să mai tot apară în lumina reflectoarelor pentru că merită. Din partea mea pleacă cu o recomandare și nu consider că n-are cum să lipsească de pe lista jocurilor de terminat pe 2025.