După valul de hype care s-a format în jurul acestui joc, am decis că este timpul să discutăm despre Crimson Desert după primele câteva ore de gameplay. Iar la prima impresie, se pare că jocul coreenilor de la Pearl Abyss reușește să îndeplinească majoritatea promisiunilor pe care aceștia le-au făcut înainte de lansare și ne oferă o lume foarte mare deschisă explorării, alături de o multitudine de mecanici care-l fac să se simtă extrem de complex.
Dar haideți să începem cu setup-ul jocului deoarece aici mi se pare că găsim și una dintre principalele probleme ale lui Crimson Desert. Accentul a picat pe elementul de world-building, doar că această lume imensă nu este susținută de un fir narativ solid. Senzația pe care am avut-o de-a lungul jocului a fost una de confuzie, fără un obiectiv clar pe care-l ai de îndeplinit și fără un personaj cu statut legendar de care să ne atașăm încă de la început. Asta se datorează faptului că jocul a intrat în procesul de dezvoltare ca și un succesor pentru Black Desert Online, un MMORPG online-only. Decizia de a face trecerea de la un titlu multiplayer la unul single-player a fost luată în timp ce echipa lucra deja la Crimson Desert, astfel că putem simți clar influențele de joc online în gameplay-ul său.
Din păcate, asta se resimte și la nivelul firului narativ. Jucătorii intră în pielea lui Kliff, șeful clanului Greymanes, ai căror membri sunt decimați la începutul poveștii de către un clan inamic. Acest eveniment pune în mișcare povestea lui Crimson Desert în care va trebui să găsești restul de Greymanes rămași în viață și să reclădești gloria de altă dată a clanului. Scheletul ăsta narativ nu prea are carne pe oase, iar modul în care este expus în joc îl face cu atât mai greu de înțeles. Golurile din poveste se umplu folosind diferitele scrisori și informații găsite prin lumea jocului, însă nu ajută foarte mult. După primele capitole de joc, povestea începe să capete ceva mai mult sens, dar nu vă așteptați la minuni. Nu vorbim despre o lume similară cu cea din Elden Ring, unde explorarea este bucata de storytelling, ci despre rămășițele unui joc MMORPG care a fost transformat în experiență single-player în mijlocul procesului de development.
Iar asta este o temă recurentă în lumea lui Crimson Desert. Tot originile de joc MMO au dus la includerea a atât de multe sisteme diferite, ceea ce îmi face dificilă sarcina de a vă spune măcar ce fel de joc este. Combină elemente din The Witcher cu unele din Ghost of Tsushima, câteva chestii pe care le-am mai văzut și în Legend of Zelda-urile recente, toate astea fără să reușească să-și creeze o identitate proprie. Avem elemente fantasy combinate cu roboți, dragoni pe care îi poți călări, trenuri, un grapling hook și tot felul de elemente care au lovit bine în alte jocuri și-au fost implementate și aici într-o ciorbă cu de toate. Este o cirobă rea? Nu neapărat, dar nu este nici cea mai bună pe care am gustat-o.
Consider însă că problema principală o reprezintă Kilff pe care îl consider unul dintre cei mai basic protagoniști pe care i-am văzut vreodată. Nu-mi pasă de soarta lui, nu m-a atras cu absolut nimic, are o voce destul de enervantă și replici obosite. Bine, n-ajută nici faptul că povestea nu-ți zice prea multe – nu are o intrigă, nu are un moment emoționant în care Kliff să transmită ceva. Generic, cred că ăla este cuvântul pe care-l caut. Iar restul personajelor sunt cam la fel, mulți au și nume greu de reținut, iar singurii care să zic că m-au mai surprins plăcut ar fi boșii.
Cu toate astea, am reușit să mă distrez bine în cele câteva ore pe care le-am jucat, iar gameplay-ul din Crimson Desert este ”vinovatul” principal. Chiar dacă combină atât de multe elemente, o face într-un fel care are sens. Kriss este puternic, dar nu se simte overpowered, și pe măsură ce avansezi în joc îl poți forma după bunul plac. Îmi place senzația de libertate pe care o oferă lumea jocului, iar faptul că este absolut imensă îi permite să ofere o diversitate nemaivăzută în alte jocuri: de la câmpii întinse și pline de verdeață și locații superbe, până la un deșert nemilos și piscuri pline de zăpadă, continentul Pywel oferă de toate pentru toți. Iar partea cea mai bună este că poți ajunge oriunde vezi cu ochii, iar locațiile din distanță nu sunt simple randări – sunt zone noi care așteaptă să fie explorate.
Avem un sistem de combat stufos, diferite arme care schimbă dinamica luptelor, un progression tree cu multe crenguțe și abilități pe care le poți dezvolta, elemente de base-building în care trebuie să ai grijă de baza ta și multe altele pe care lumea din Crimson Desert le are de oferit. Și un lucru știu sigur – în primele zece ore de joc abia de vezi o parte din tot ce poți face, iar pentru fanii jocurilor de tip sandbox acesta s-ar putea să fie unul dintre cele mai tari lansări recente.
Din punct de vedere tehnic avem o experiență mixtă. Deși lumea arată foarte bine, personajele și anumite elemente arată destul de rău și se simt din alt film. Însă nu voi depuncta acest aspect deoarece jocul are momente când arată superb, și până acum nu am văzut niciun joc cu un render distance atât de mare. Dar haideți să le luăm pe rând.
Personajele sunt… mda. Nu arată oribil, dar nici nu urlă a joc de 2026. Mai ales nu unul atât de hype-uit. Mediul înconjurător reușește să compenseze într-o oarecare măsură, iar impresia generală pe care mi-a lăsat-o a fost destul de bună. Deși sunt sătul de jocuri fantasy cu lumi din astea pline de păduri dese și orășele medievale, cea din Crimson Desert chiar arată bine. Poți să intri în majoritatea clădirilor, iar multe dintre ele ascund și cufere cu comori. Nu toate sunt deschise însă, așa că trebuie să găsești cheia prin lumea jocului. Ăsta este un element de world building foarte tare. Diversitatea nu e atât de mare, însă nu-mi pasă atât de mult cum arată casele din care fur bănuți de aur.
Joc Crimson Desert pe un PC cu o placă video NVIDIA GeForce RTX 5080, procesor AMD Ryzen 7 9800X3D și 48GB RAM, la rezoluție 4K. Cu preset-ul de setări pe Cinematic, Ray Tracing la fel, DLSS 4.5 Preset L pe modul Quality, Ray Regeneration dezactivat și Frame Generation 2X obțin o medie de circa 120FPS. În unele zone mai aglomerate mai scade pe la 110FPS, în timp ce valoarea maximă e pe la 135. Monitorul meu duce 240Hz, așa că am vrut să văd ce-mi trebuie ca să ajung acolo. Iar cu Multi Frame Generation 4X scot undeva pe lângă 240FPS, cu variații similare de 10-15FPS.
Și probabil că vă întrebați de ce țin Ray Reconstruction dezactivat. Iar răspunsul este destul de complicat, și din ce-am putut găsi pe internet se pare că odată activată, această setare urcă calitatea luminii din joc la maxim, dar este legată și de efectele cu ray tracing. În consecință, imaginile arată semnificativ mai bine cu Ray Reconstruction activat, însă acest bump de calitate vine cu un hit de performanță de până la 50% în funcție de placa video. Mie unul îmi fură vreo 30FPS, ceea ce mă obligă să folosesc DLSS 4.5 Performance ca să ating un framerate de bază de peste 60FPS înainte de a activa Frame Generation.
Din cât am apucat să experimentez până acum, Crimson Desert s-a dovedit a fi un joc chiar bun. Numai că în momentul de față nu vă pot încuraja să îl cumpărați. Nu este destul de finisat încât să fie pe gustul tuturor. Mai sunt de echilibrat anumite sisteme, controalele sunt în continuare greoaie, în special din mouse și tastatură, cred că și pe departamentul grafică este loc de mai bine. Cei de la Pearl Abyss lucrează de zor și deja au lansat un patch cu o mulțime de îmbunătățiri quality-of-life, deci este numai o chestiune de timp până când vor rezolva marile probleme ale jocului. Până atunci probabil că mai intră și în vreo campanie de reduceri, deci cu atât mai bine.
