Google anunță laptop-urile Googlebook la Android Show și noutăți în Android 17, Gemini și Android Auto

Scris de | 12 mai, 2026
Google anunță laptop-urile Googlebook la Android Show și noutăți în Android 17, Gemini și Android Auto

Google Android Show tocmai a adus o serie amplă de anunțuri înainte de conferința Google I/O, cu accent clar pe Gemini și pe integrarea AI în Android. Compania a prezentat noile sale laptop-uri Googlebook, widget-uri „vibe coded” prin limbaj natural, Gemini în Chrome și funcții noi pentru Android Auto.

Google Android Show reprezintă avanpremiera evenimentului I/O mai mare, care dă tonul pentru direcția ecosistemului Android pentru următorul an. Accentul este pus pe AI, care nu mai este prezentat doar ca asistent separat, ci ca un strat integrat direct în software-ul de pe laptopuri, telefoane, browser, mașini și direct în aplicații. Multe dintre funcții vor ajunge treptat pe dispozitive începând din vară sau mai târziu în acest an.

Google Android Show pune Gemini în centrul laptopurilor Googlebooks

Cel mai vizibil anunț hardware este Googlebooks, o nouă linie de laptopuri construită cu Gemini la bază. Google lucrează cu partenerii care au dezvoltat până acum și Chromebooks, precum Acer, Asus, Dell, HP și Lenovo pentru primele modele, iar primele dispozitive ar urma să fie lansate oficial în această toamnă.

Compania descrie Googlebooks drept primele laptopuri proiectate de la zero pentru Gemini Intelligence. Printre funcțiile anunțate se află Magic Pointer, un cursor cu Gemini integrat, care îți permite să selectezi rapid elemente de pe ecran pe care să le procesezi apoi cu AI. Aceste laptop-uri rulează o nouă versiune de ChromeOS și au compatibilitate cu aplicațiile de pe telefoanele Android, integrare cu și posibilitatea de a crea widgeturi personalizate.

Poziționarea Google cu Googlebook este clară: compania vrea să intre în concurență directă cu Apple, amintind încă de la început că aceste dispozitive vor fi construite din materiale premium și vor fi performante.

Widgeturi create prin comenzi și Gemini în Chrome

Funcția Create My Widget va fi integrată în toate dispozitive le companiei și va permite utilizatorilor să descrie în limbaj natural ce fel de widget vor. Exemplul oferit de Google ar fi un dashboard care sugerează săptămânal trei rețete de mâncare bogate în proteine. AI-ul îți creează acest widget, pe care poți apoi să îl redimensionezi și să îl atașezi pe ecranul principal pe dispozitivul tău.

Funcția va debuta în vară pe cele mai noi telefoane Samsung Galaxy și Google Pixel. Este încă o încercare de a aduce așa-numitul „vibe-coding” în zona de consum, unde utilizatorul nu scrie cod, ci formulează o cerință.

Gemini ajunge și în Chrome pe Android, după lansările anterioare pe iOS și desktop. Utilizatorii vor putea cere rezumate sau explicații despre paginile web, iar o funcție experimentală auto-browse va putea naviga site-uri și finaliza acțiuni, precum rezervarea unui bilet la un concert sau cumpărarea unui bilet de avion.

Android Auto și transfer mai simplu de pe iPhone

Android Auto primește o interfață edge-to-edge, cu mai multe opțiuni de personalizare și widgeturi adaptate pentru ecrane ultrawide, circulare sau cu forme neobișnuite. Media apps precum YouTube Music și Spotify primesc interfețe redesenate, iar videoclipurile YouTube în full HD la 60fps vor fi disponibile în mașini compatibile de la mărci precum BMW, Ford, Hyundai, Kia, Mercedes-Benz, Renault, Škoda, Tata și Volvo.

Pentru creatori, Android primește Screen Reactions, o funcție care înregistrează simultan utilizatorul și ecranul, format popular pe TikTok și Instagram Reels. Google colaborează și cu Meta pentru funcții Instagram pe Android, inclusiv Ultra HDR, stabilizare nativă și night mode.

Google extinde Quick Share pentru transferuri către ecosistemul Apple prin AirDrop și adaugă suport pentru mai mulți producători, inclusiv Samsung, Oppo, OnePlus, Vivo, Xiaomi și Honor. În paralel, noua aplicație de tranziție de pe iOS către Android va putea importa parole, fotografii, mesaje, aplicații favorite, contacte, eSIM și layout-ul homescreen-ului pe telefoane Galaxy și Pixel.

Securitate și control mai strict al distragerilor

Android primește și Pause Point, o funcție care introduce o pauză de 10 secunde înainte de deschiderea aplicațiilor marcate ca distrageri. Utilizatorul poate alege alternative, precum Play Books, sau poate seta un timer înainte de a intra în aplicație.

Google extinde și protecțiile antifurt activate implicit la utilizatorii Android la nivel global, după teste în Brazilia. Remote Lock și Theft Detection Lock vor fi activate automat pe dispozitive Android 17 noi, pe telefoane resetate recent sau actualizate la cel mai nou OS. Pixel primește și Intrusion Logging pentru utilizatorii cu software actualizat și Advanced Protection Mode activ. Funcția este gândită pentru investigarea atacurilor spyware și a compromiterilor de dispozitiv, ceea ce arată că Android încearcă să ducă securitatea mobilă mai aproape de zona enterprise.

Etichete: , , , , , , ,

Sursa: via TechCrunch