id Software susține că DOOM: The Dark Ages – Revelations este cel mai tare joc la care au lucrat vreodată

Scris de | 2 iulie, 2026
id Software susține că DOOM: The Dark Ages – Revelations este cel mai tare joc la care au lucrat vreodată

DOOM: The Dark Ages este cel mai recent joc din seria de shootere legendară, însă oferă o abordare ceva mai lentă a gameplay-ului, cu mecanici de parry și un DOOM Slayer care se simte mai greoi ca niciodată. Cu toate astea, mulți gameri au apreciat schimbarea de viteză, iar acum urmează să primim și un DLC pentru acest joc. Se numește Revelations, iar cei de la id Software susțin că ăsta ar fi cel mai tare content pe care le-au creat vreodată ca parte din franciza legendară.

Am aflat toate astea dintr-un interviu pe care Hugo Martin (Game Director) și Marty Stratton (Executive Producer) l-au acordat celor de la WCCFTech. Aceștia vorbesc despre un DLC care se va simți ca un joc întreg și le va oferi gamerilor undeva la 10-12 ore de gameplay nou. Adică avem o expansiune care de una singură oferă mai mult gameplay decât DLC-urile pentru DOOM: Eternal împreună. Dar în cazul de față, studioul a avut un an întreg la dispoziție pentru dezvoltare.

Încă de la început, Doom 2016 a fost scris în așa fel încât să dea senzația că încearcă să conecteze întregul canon Doom, de la Doom 64 – când el a ales să rămână în iad – până la Doom 1 și 2 și evenimentele din acele jocuri. A fost gândit mereu ca o celebrare a brandului. Am inclus chiar și replica din benzile desenate, „Rip and Tear”, în secvența de deschidere din 2016. Să putem realiza acest DLC, așa cum a spus și Marty, și să avem câteva secvențe cinematice despre care vorbeam încă de pe vremea codexului din Doom 2016, este incredibil de satisfăcător. La o parte din acest conținut s-a lucrat timp de 12 ani, iar la unele bucăți, sincer, de peste 30 de ani. Dacă ești fan Doom – nu doar fan Dark Ages, ci și fan Eternal, 2016 sau al clasicului Doom – cred că există ceva în acest DLC pentru fiecare. Reușește cu adevărat să lege totul și a fost o reală plăcere să-l facem. A fost așteptat de mult timp.

Hugo Martin, Game Director, Bethesda

Expansiunea Revelations pentru DOOM: The Dark Ages va fi lansată pe data de 7 iulie pe toate platformele pe care avem și jocul. DLC-ul păstrează tonul agresiv de power fantasy pe care-l oferă cel mai nou joc din serie și pune foarte mare accent pe o armă nouă: Chain Spear. Progresia prin întregul joc va fi bazată pe această armă, ceea ce va face Revelations să se simtă unic în felul său. Ai chiar și un grappling hook intregrat în această suliță cu lanț, iar după ce mai progresezi în joc poți debloca chiar și trei abilități noi prin intermediul skillt tree-ului:

  • Stab & Slam: Îți permite să tragi adversari în țeapă sau să cazi de la înălțime peste grupuri întregi de demoni, similar cu mecanica de ciocan din DOOM: Eternal.
  • Spear Throw: Funcționează pe post de sniper cu precizie mare pentru lovituri la distanță.
  • The Slash: O unealtă de mare precizie care va sparge armurile inamicilor, le va fura resursele și te va ajuta să parezi lovituri mai ușor.

Conform interviului, am mai aflat una-alta și despre structura expansiunii Revelations pentru DOOM: The Dark Ages. Se pare că jocul de bază, ori campania, reprezintă 60% din acțiune. Restul de 40 de procente sunt ocupate de conținut end-game care îți va pune la încercare reflexele. Iar ca un bonus pentru jucătorii OG, pe hartă au fost ascunse niște uși retro care îi vor teleporta pe gameri în nivelurile din primele jocuri DOOM, complet remasterizate cu grafică modernă, texturi și shadere îmbunătățite.

Etichete: , , ,