Peste 80% dintre angajații din fabricile Samsung vor să demisioneze din cauza diferenței de salariu comparativ cu divizia de memorie

Scris de | 21 iulie, 2026
Peste 80% dintre angajații din fabricile Samsung vor să demisioneze din cauza diferenței de salariu comparativ cu divizia de memorie

Criza de memorie nu a avut doar afecte negative în piață, astfel că angajații fabricilor care produc cipuri de memorie au primit niște bonusuri serioase odată cu acest boom. Doar că asta a creat inegalitate în cadrul fabricilor, iar acum se pare că peste 80% dintre angajații Samsung din Coreea de Sud sunt deschiși la ideea de a părăsi compania în căutarea unui loc de muncă mai bun. Motivul principal este discrepanța de bani dintre angajații din divizia de memorii versus celelalte departamente din cadrul firmei.

Acest procent a rezultat dintr-un sondaj realizat de uniunea angajaților numită United Enterprise Labor, care se ocupă și de Samsung. Iar din 8.297 de angajați chestionați, a reieșit că 81.5% sunt deschiși la ideea de a pleca din cadrul companiei. Într-un astfel de sondaj, un procent de peste 62% este considerat drept ”foarte mare”, ceea ce indică faptul că situația celor de la Samsung este destul de complicată.

După începutul crizei de memorie, angajații din cadrul diviziei de memorie de la Samsung au fost anunțați că vor primi bonusuri de până la 400.000$ anual. În același timp, angajații din celelalte divizii ale companiei precum Samsung Mobile au bonusuri de până la 4.000$. Deci vorbim despre o diferență de 100X, ceea ce i-a forțat pe mulți să amenințe cu demisia. Samsung se așteaptă la profituri de peste 100 de miliarde de dolari în intervalul 2026 – 2028, și până la alte 50 de miliarde în perioada 2029 – 2035.

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.