Guvernul Trump legalizează mercenarii digitali

Scris de | 14 august, 2026
Guvernul Trump legalizează mercenarii digitali

Președintele Donald Trump a semnat un nou memorandum de securitate națională care le permite companiilor private de securitate cibernetică să deruleze atacuri informatice ofensive împotriva organizațiilor criminale internaționale, direct în numele guvernului federal. Măsura vizează combaterea atacurilor de tip ransomware, sextorsiune, fraude financiare și phishing, invocând necesitatea de a folosi inovația din sectorul privat împotriva rețelelor infracționale.

Din punct de vedere legal, Computer Fraud and Abuse Act (CFAA) încrimina anterior astfel de acțiuni pentru entitățile private. Noul ordin extinde însă considerabil cazurile în care Departamentul de Justiție (DOJ) poate refuza urmărirea penală a hackerilor privați. Pentru a fi eligibile, companiile vor trece printr-un proces riguros de verificare dezvoltat de Homeland Security Task Force în următoarele 60 de zile și vor trebui să depună o garanție de 1 milion de dolari, bani care vor fi confiscați dacă firma nu respectă instrucțiunile primite de la Guvernul Trump din Washington.

Măsura vine în urma unor atacuri cibernetice recente asupra infrastructurii de apă din Minnesota și Michigan, atribuite unor grupări din Iran. Deși memorandumul oferă protecție împotriva legilor americane, rămân semne mari de întrebare pe plan internațional, întrucât textul nu precizează ce se întâmplă dacă angajații firmelor americane vor fi dați în judecată sau inculpați penal în țările străine în care se află serverele vizate de atacuri.

Etichete: , ,

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.