Xiaomi 18 se pregătește de lansare: două camere de 200 de megapixeli

Scris de | 29 septembrie, 2026
Xiaomi 18 se pregătește de lansare: două camere de 200 de megapixeli

Xiaomi 18, mezinul seriei, nu a fost lansat împreună cu modelele Pro. Zvonurile spun că va fi lansat în decembrie, la un eveniment separat. Iar un leaker a prezentat toat specificațiile viitorului flagship compact.

Xiaomi 18 aduce două camere de 200 de megapixeli

Xiaomi a lansat seria 18 Pro în China, însă, spre deosebire de anul trecut, modelul standard Xiaomi 18 nu a făcut parte din anunț. Se zvonește că varianta de bază va fi lansată separat în decembrie, iar un informator a dezvăluit acum specificațiile sale complete.

Potrivit informatorului „Panda is Bald” de pe Weibo, modelul standard Xiaomi 18 va dispune de un sistem de cameră dublă de 200 MP pe partea din spate, similar cu cel de pe Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max.

Se zvonește că telefonul va dispune de un senzor principal de 200 MP (format 1/1,28 inchi) și de o cameră teleobiectiv de tip periscop, tot de 200 MP, cu zoom optic 3x. De asemenea, sursa indică faptul că dispozitivul va include o cameră ultra-wide de 50 MP.

În plus, se vehiculează că Xiaomi 18 va fi echipat cu chipsetul Snapdragon 8 Elite Gen 6 și va dispune de un ecran M11 de 6,4 inchi, cu rezoluție 1,5K. Totodată, se estimează că telefonul va integra o baterie de 7.200 mAh, cu suport pentru încărcare prin cablu la 100 W.

Telefonul continuă direcția de flagshio compact de până acum. Va avea o grosime estimată la aproximativ 8,1 mm și o greutate în jur de 195 g. Ecranul este LTPO AMOLED, cu rezoluție de 2656×1220 pixeli, rată de reîmprospătare adaptivă de până la 144 Hz și o luminozitate maximă foarte ridicată. Protecția este asigurată de sticla proprietară Xiaomi Dragon Crystal Glass, alături de o certificare completă împotriva prafului și apei de tip IP68 și IP69. Carcasa integrează și un nou buton fizic lateral configurabil, destinat acțiunilor rapide și funcțiilor AI.

Are configurații ce pornesc de la 12 GB memorie RAM LPDDR5X alături de 256 GB sau 512 GB stocare internă UFS. Pe partea de software, va debuta cu interfața HyperOS 4, construită peste Android 17, punând accent pe latență redusă și funcții avansate de inteligență artificială.

na dintre cele mai mari îmbunătățiri pentru un telefon cu ecran de 6,4 inch este trecerea la o baterie de mare densitate siliciu-carbon de 7.200 mAh. Aceasta suportă încărcare rapidă pe fir de 100W, alături de încărcare wireless de 50W și funcție de alimentare wireless inversă pentru accesorii.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena