XBOX introduce achievement-urile Mythic ca alternativă pentru Platinum de pe PlayStation

Scris de | 30 septembrie, 2026
XBOX introduce achievement-urile Mythic ca alternativă pentru Platinum de pe PlayStation

Gamingul pe PlayStation are farmecul său, mai ales după ce ai terminat un joc complet și ai obținut trofeul de platină. Este o chestie care a ținut gamerii aproape de ecosistemul japonezilor pentru mult timp, dar pe care alte platforme nu o ofereau. Cel puțin nu încă, dar acum XBOX a introdus Mythic Achievements, trofee pe care le primești în momentul în care ai completat toate celelalte provocări, și marchează că ești maestru la un joc anume.

Sistemul de Mythic Achievements a fost adăugat deja în jocurile eligibile pe care le-ai completat în trecut, inclusiv în jocurile de XBOX 360. Data viitoare când îți accesezi profilul, vei observa că o parte dintre jocurile tale deja au atins statutul mitic.

Toate profilurile de XBOX vor include în curând un meniu dedicat achievement-urilor care îți permite să urmărești Gamerscore-ul și trofeele mitice. Iar de acum, la fiecare afișat în meniuri vei avea o bară de progres care îți arată cât la sută ai progresat spre statutul Mitic. Asta va face și misiunea vânătorilor de achievement-uri mai simplă, întrucât va fi mai simplu să ții cont de ce trebuie să mai faci în joc pentru a completa toate provocările.

Sistemul de Mythic Achievements este în plin proces de testare acum, după ce și-a făcut apariția prima dată săptămâna trecută ca parte a unui leak. Dar știam de ceva vreme că urmează să primim un soi de trofeu Platinum pe XBOX de la CEO-ul companiei, Asha Sharma. Se pare că cei de la XBOX pregătesc terenul pentru lansarea lui Project Helix, iar adițiile astea sunt bine-venite pentru un eco-sistem care se simțea puțin cam sec în ultimii ani.

Etichete: ,

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.