Marvel’s Wolverine este jucabil pe PC!

Scris de | 8 octombrie, 2026
Marvel’s Wolverine este jucabil pe PC!

Viteza cu care evoluează emulatorul de PlayStation 5 este incredibilă. Acum o săptămână și ceva vorbeam despre cum KyTyPS5 bootează deja în meniul lui Marvel’s Wolverine și ne permite să navigăm prin meniurile jocului. Derulăm însă puțin caseta, și același emulator rulează acum jocul cu circa 20FPS în secțiuni de gameplay pe o configurație nu foarte puternică. Iar la cum merg lucrurile, cred că până-n sărbători vom putea juca cel mai nou titlu de la Insomniac Games pe PC.

În secvența de gameplay postată pe X de BrutalSam, vedem cum Marvel’s Wolverine rulează cu 20FPS pe un PC cu procesor AMD Ryzen 7 7800X3D și o placă video NVIDIA GeForce RTX 4070 Ti. Evident, ce-avem aici este doar o mică secvență, însă pe internet deja au apărut mai mulți oameni care au rulat jocul de la Insomniac pe PC. În momentul de față emularea vine cu propriile limitări și probleme, dar ce ne interesează mai mult este viteza cu care evoluează lucrurile.

Anii trecuți era mare lucru dacă reușeai să emulezi un joc de PlayStation 3 la câțiva ani după lansarea lui PlayStation 4. Dezvoltarea de emulatoare dura și ani întregi în unele cazuri, iar performanța era foarte slabă. Dar ce vedem aici este din cu totul altă ligă: Wolverine a fost lansat acum o lună și deja rulează pe PC cu emulator. Dacă devine jucabil în condiții bune repede, treaba asta ar putea chiar să afecteze vânzările jocului, ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum.

Oricare ar fi situația, pare că PlayStation este în pericol real pentru prima dată în mulți ani. Doar că acum nu este competiția de la Microsoft sau Nintendo cea care amenință bună-starea companiei, ci proprii fani care s-au săturat de tacticile de marketing anti-consumer și de deciziile luate de conducere. Iar dacă PlayStation nu vrea să ne mai aducă jocuri exclusive precum Marvel’s Wolverine pe PC, o face comunitatea de pasionați.

Etichete: , , , ,

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.