Zilele trecute am vorbit despre ArtCraft, o suită de programe dezvoltate cu ajutorul inteligenței artificiale care servesc ca alternative pentru suita Creative Cloud de la Adobe. Se pare că același dezvoltator a lansat și o alternativă pentru suita Office de la Microsoft. Și similar cu ArtCraft, și acest pachet de aplicații este vibe-coded și complet gratuit. Doar că în spatele proiectelor nu se află un amator, ci un inginer software cu peste 15 ani de experiență în domeniu.
Chiar dacă există alternative puternice ale suitei Microsoft Office, multe chiar gratuite, ideea unor aplicații vibe-coded care să înlocuiască originalele sună ceva mai incitant. Astfel că Word, PowerPoint și Excel au fost înlocuite de WordCraft, DeckCraft și GridCraft. Toate aceste softuri sunt create cu ajutorul lui Claude de la Anthropic. Dezvoltatorul aplicațiilor le-a publicat deja și pe GitHub, dar și pe site-ul ArtCraft, acolo unde găsim chiar și o alternativă de AutoCAD construită în aceleași condiții.
Și poate că unii dintre voi se întreabă de ce ar folosi cineva alternativele astea vibe-coded. Și pe lângă prețul imbatabil, adică sunt gratis, acestea mai oferă ceva ce marile corporații nu se obsesc. Vorbesc, evident, despre compatibilitatea cu toate sistemele de operare. Photoshop spre exemplu, este faimos pentru că nu merge pe distribuții de Linux. Există softuri care nu merg pe Windows, la fel cum alte programe nu rulează pe macOS. Până acum, softurile vibe-coded au mers pe toate platformele.
Desigur, nu vor înlocui soluțiile profesionale în medii business, dar pentru un utilizator normal soluțiile astea s-ar putea dovedi suficient de bune. Până la urmă nu ai nevoie de licență pentru Microsoft Office ca să scrii câteva idei într-un editor de text, la fel cum nu are sens să plătești licența anuală Adobe pentru alea două-trei dăți pe lună în care poate vei deschide softul. Alternativele gratuite sunt mult mai bune în scenarii ca acestea.