EA FC 27 este un pas în direcția bună (review)

EA FC 27 este un pas în direcția bună (review)

Platforma de test: PC

Scris de | 13 octombrie, 2026

De când mă știu am avut o afinitate pentru fotbal și chiar dacă nu am practicat acest sport decât la nivel amator, mă pot recomanda drept profesionist în d-ale fotbalului virtual. Mă joc de la FIFA 2002 încoace, am trecut prin fiecare lansare de la EA Sports, iar în momentul de față chiar pot spune că le-am văzut pe toate. Însă EA FC 27 tocmai a reușit să facă imposibilul, și să mă uimească după atât de mulți ani, chiar dacă reacția nu a fost una neapărat pozitivă.

Așa că pentru a 25-a oară în viața mea am zis că este momentul să-mi bag nasul în cea mai nouă ediție a pseudo-simulatorului de fotbal ca să văd ce îi poate pielea. Și trebuie să vă zic din capul locului că nu am găsit foarte multe schimbări în comparație cu ediția precedentă. Știu, știu, sunteți șocați. Dar ce-am descoperit a fost un focus mai mare pe repararea acelor probleme pe care comunitatea le-a tot semnalat în ultimii ani. Și pare că am primit un EA FC 27 care vrea să facă multe lucruri bine, câteva chiar îi reușesc, dar minusurile sunt destul de mari cât să țină departe mulți gameri.

EA FC 27 are un mod open-world

Iar dacă în recenzia din cadrul emisiunii Connect de pe PrimaTV am trecut rapid prin fiecare mod de joc, pentru articolul de astăzi vreau să aprofundez oleacă mai mult ceea ce este nou în jocul de la EA. Și o să trec direct la elefantul din cameră, și anume modul The Grounds. Sunt sigur, ca de fiecare dată, că-n spatele acestui mod de joc se ascunde o idee bună… poate chiar genială. Dar modul în care este implementat în EA FC 27 lasă foarte mult de dorit.

The Grounds este un mod de joc open-world, care te lasă să explorezi o hartă plină de activități și populată de jucători ca și tine. Ai diferite tipuri de meciuri în care să îți etalezi skill-urile, de la 1v1 la 11v11. Astea-s destul de straight-forward: controlezi doar jucătorul tău, îți dai queue solo, ori alături de alți playeri și în funcție de rezultat ești răsplătit. Pe lângă meciurile normale mai ai și diferite activități sub forma unor mini-game-uri care te vor ține ocupat puțin și au potențialul să fie amuzante atunci când le joci alături de prieteni.

Din nefericire, cam la asta se rezumă experiența, iar orice altceva ar putea fi interesant, este monetizat într-o veselie. Sistemul de personalizare al jucătorului are potențial, doar că magazinul este destul de sărăcăcios pentru gamerii care nu sunt dispuși să bage zeci de ore în joc, zeci de dolari, sau ambele.

După care avem faimosul Ultimate Team. Și culmea, că după vreo 30 de ore de jucat online am o părere bună. Dar asta se datorează și faptului că ne aflăm abia în prima lună de joc, iar undeva spre iarnă deja interesul față de joc va începe să scadă. Cel puțin asta a fost situația în ultimii doi-trei ani, iar cu EA FC 27 nu văd de ce s-ar schimba ceva. Ultimate Team este deja broken, iar dacă vrei să câștigi majoritatea meciurilor va trebui să recurgi la tactici meta, să cumperi unul din cei câțiva jucători OP, sau să fii al naibii de bun și răbdător.

Zic astea pentru că experiența poate fi rezumată la un singur cuvânt: sweaty. Mi se pare că majoritatea jucătorilor sunt foarte try-hard și asta duce la tot felul de neplăceri. Chestii precum faptul că vei juca împotriva aproximativ aceleiași echipe meci de meci, ori că 8 din 10 meciuri cam decurg identic și simți că devine foarte repetitivă experiența. Și să nu uităm de favoriții mei, hackerii.

În EA FC 27, trișorii vin sub multe forme. Prima, și cea mai răspândită, este cea a boților. Este destul de comun să intri într-un meci ca imediat după să fii dat afară. Asta este cea mai harmless metodă prin care oamenii trișează în jocul ăsta și de câteva ori chiar m-a ajutat să completez obiective la care lucram. Aveam de jucat cinci meciuri într-un mod de joc Live, dar vedeam finalul la maxim trei dintre ele – celelalte veneau din oficiu.

Progresia se simte oleacă mai lentă, iar după prima lună de joc încă dai de echipe în care joacă și fotbaliști de rating 80-83. Deci nu s-a dus chiar atât de-n bălării încă, iar echilibrul meciurilor este destul de ok. Premiile pe care le primești, în special monezile, au crescut ceea ce face progresia ceva mai plăcută și îți permite să-ți construiești o echipă bună destul de repede. Dacă mai completezi obiective din când în când și faci măcar câteva niveluri pe Battle Pass-ul gratuit, ai destule pachete cât să-ți construiești un squad tare. Iar modul Gallery din Ultimate Team ne oferă un nou mecanism în care să pierdem ore bune prin meniul jocului. Nu-s mare fan al acestor tactici de menu-gameplay, dar na, fiecare cu nebunia lui.

Un Career Mode cum nu am mai văzut de mult

Modul meu preferat din EA FC 27 rămâne însă cel de Manager Career. Și mă bucur să vă anunț că pentru ediția de anul ăsta avem o grămadă de schimbări. Experiența a fost regândită aproape de la zero și are, în sfârșit, sens. În FC 26 modul de carieră a fost cel mai slab pe care l-am jucat vreodată și a reușit să dezamăgească în atât de multe moduri încât am renunțat la el. Dar acum avem un UI nou, mecanici regândite, valoarea OVR a jucătorilor este dinamică și influențată de forma acestora, transferurile au fost și ele regândite de la zero, iar întrega experiență se simte fresh.

Avem și animații noi, mai multe opțiuni, mai multe scenarii random care se pot întâmpla, și în general un mod de carieră mult mai stufos. Aș îndrăzni chiar să spun că EA FC 27 merită doar pentru modul ăsta dacă sunteți fani ai Career Mode-ului, mai ales că același tratament l-a primit și modul de Player Career. Aici la fel: îmbunătățiri de la un cap la altul și pare că experiența este mai cuprinzătoare.

Authentic Gameplay 2.0 îmi place la nebunie

Cred că elementul care face modurile de carieră să se simtă atât de bine este ceea ce EA Sports numește Authentic Gameplay 2.0. Adică un preset de gameplay mult mai lent, în care vremea are un impact mult mai mare și jocul încearcă să imite cât mai mult sportul din realitate. Viteza și traiectoria vântului afectează mingea, ploaia se simte a ploaie, iar meciurile curg mai încet. Comparativ cu haosul din modurile online, se simte ca o gură de aer proaspăt. Mi-a plăcut în FC 26, dar ador acest mod de joc în FC 27.

Gameplay-ul pe modurile online este clasic, ori Competitive, ceea ce înseamnă că EA FC 27 păstrează viteza cu care ne-au obișnuit ultimele ediții ale jocului. Nu știu exact cum a calculat EA bucata asta, dar când joci Ultimate Team nu se simte neapărat a fotbal. Jucătorii sunt mult prea rapizi, acțiunea este și ea prea intensă, oferindu-ți puțin spre deloc timp de gândit. Nu contează ce tactici ai, nu contează dacă sunt bune sau nu, atâta timp cât te încadrezi în meta-ul jocului vei fi un jucător bun pe modurile online.

Atmosfera jocului este și ea îmbunătățită. Pe teren, jucătorii pot executa și mai multe animații, ceea ce adaugă la impredictibilitatea meciurilor. N-am observat probleme din cauza asta, cel puțin nu mari, iar ce mi-a plăcut în mod special a fost cât de bine se simt centrările și șuturile. Pasele sunt dezastru, la fel ca de fiecare dată, și mi se pare rușinos să ajungi la EA FC 27 fără să implementezi un sistem de pase complet funcțional.

În afara terenului avem la fel, câteva schimbări din astea menite să-ți fure ochii: animații noi pentru fani, mai multe cinematice, și mai multe sunete care să facă stadioanele să vuiască ca-n realitate. Iar pe partea de atmosferă, cred că EA FC 27 reușește să livreze destul de bine.

Are ray tracing-ul loc în jocurile sportive?

În departamentul grafică nu s-a schimbat mare lucru, iar asta ține foarte tare de alegerea motorului grafic. Asta este a zecea ediție de FIFA sau EA FC dezvoltată folosind motorul grafic Frostbite Engine, iar asta s-a dovedit adesea o sabie cu două tăișuri atât pentru EA, cât și pentru jucători.

Pe de-o parte, Frostbite este un motor avansat și capabil, care rulează bine pe mai toate configurațiile și asigură gamerii de faptul că jocul lor va funcționa bine. Doar că el n-a fost gândit niciodată pentru FIFA, ci a fost dezvoltat de suedezii de la DICE pentru seria Battlefield. Trecerea asta de la pac-pac la alergat după minge se simte însă, iar dacă în Battlefield 6 vedem cum Frostbite strălucește și ne oferă un joc arătos și performant… ei bine, în EA FC 27 lucrurile stau puțin diferit.

De arătat, arată bine. Nu prea ai cum s-o dai în bară cu un joc a cărui acțiune se petrece într-o arenă cu un număr fix de jucători și câteva NPC-uri care fac urât pe-acolo. Dar sunt momente în care se simte limitat și se vede că nu e chiar același motor grafic de sub BF6, ci o versiune mai slabă.

Anul ăsta am ales să-l joc pe PC, iar asta mi-a oferit acces la un nou preset grafic: Enhanced Ultra Visuals. Ăsta adaugă ray tracing, dar foarte limitat: avem niște umbre mai bune la nivelul modelelor de jucători și prin jurul stadionului, iar cinematicele arată puțin mai bine decât la setări Ultra. Dacă hardware-ul nu este un factor care te limitează, nu văd de ce nu l-ai juca pe acest mod. Dar dacă folosești un PC mid-range sau ceva mai vechi, de la Medium în sus nu mi se pare că ar fi mari diferențe în ceea ce privește gameplay-ul lui EA FC 27 – tot 22 de furnici care aleargă după un pixel vezi în 90% din timp.

Este acesta anul EA FC?

Vă spuneam cum an de an trăiesc cu speranța că ăsta va fi acel FIFA / EA FC care va rupe. Și chiar dacă EA FC 27 este cam cea mai ok lansare din ultimii șapte ani, aș îndrăzni să zic chiar zece, nu putem să-l considerăm un pas înainte pentru franciză. Este doar mai mult din ce știm deja, dar cu câteva îmbunătățiri, transferuri la zi și evident, un mod open-world în care poți să investești și mai mult timp și bani. Cool stuff, dar nu l-aș recomanda decât celor care joacă Career Mode ori Ultimate Team. Pentru ”o fifă” cu băieții, orice versiune a jocului va face o treabă cel puțin la fel de bună.

Concluzia connect

EA FC 27 este un pas înainte pentru franciză, dar nu este destul cât să-l pot recomanda celor care au cumpărat deja ediția de anul trecut. Introduce niște chestii interesante și vine cu reparații și optimizări bine-meritate, însă motorul grafic introdus acum 10 ani își spune cuvântul. Însă pentru fanii fotbalului, asta s-ar putea să fie cea mai bună lansare din ultimul deceniu.

Plusuri

  • Authentic Gameplay 2.0 se simte a fotbal
  • Modurile single-player au fost regândite
  • FIFA n-a arătat niciodată atât de bine

Minusuri

  • Microtranzacții, mama lor
  • Gameplay dezechilibrat online, cu multe tactici META și jucători OP
  • Frostbite Engine își arată vârsta... și limitările

Etichete: , , , , ,

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.