Fiecare arhitectură nouă de procesoare de la AMD vine însoțită de lansări interesante pe piața cipurilor. Iar despre Zen 6 știm deja că va sta la baza următoarelor APU-uri de-ale producătorului, adică AMD Medusa Point, Medusa Halo și Medusa Halo Mini. Însă cele mai recente informații din piață ne vorbesc despre cel puțin un model de APU gândit pentru sisteme desktop.
În cel mai recent episod din podcast-ul Broken Silicon de la Moore’s Law is Dead s-a vorbit despre venirea APU-urilor Zen 6 pe platformele desktop. Am aflat că AMD ar lucra deja la APU-uri ”Medusa 1 și Bumblebee” pentru socket-ul AM5. Pe partea de specificații, Medusa 1 folosește opt unități de calcul RDNA 4m, în timp ce Bumblebee este dotat doar cu patru astfel de unități. Se pare că aici este vorba despre aceeași soluție grafică pe care o vom regăsi pe Steam Deck 2.
Momentan nu se știu mai multe informații despre noile cipuri. Dar un lucru pare deja bătut în cuie: AMD Medusa Halo nu va călca pe desktop. Aceste APU-uri vor fi extrem de puternice, oferind performanță mare atât pe partea de procesare, cât și pe cea video. Numai că necesită memorie DDR5 extrem de rapidă, o resursă foarte limitată și scumpă în ultima perioadă. Și chiar dacă se poate, aducerea unui APU cu asemenea cerințe în spațiul desktop nu prea are sens. Cine vrea putere serioasă cumpără direct o placă video dedicată, așa că APU-urile puternice vor rămâne exclusive pe platformele mobile.