Apple a făcut pasul cel mare și a lansat primul telefon foldable din istoria sa. Însă fanii telefoanelor cu Android au început să facă miștouri gratuite la adresa faptului că a durat câțiva ani până când iPhone a trecut la formatul fold. Dar când întârzii, avantajul este că înveți greșelile concurenței, iar noul iPhone Duo pare că este mult mai rezistent decât primele iterații de telefoane îndoibile. Mai mulți creatori de conținut au pus la încercare calitatea balamalei, iar rezultatele au fost impresionante.
Tim Pan, un creator chinez, a supus noul iPhone Duo la un stres de tortură care a implicat nu mai puțin de 10.000 de îndoiri. YouTuber-ul a vrut să demonstreze și cât de solidă este balamaua din titan printat 3D, dar și cât de mare se face șanțul de pe centrul ecranului după atâtea îndoiri. Iar eforturile celor de la Apple pare că au dat roade, întrucât la finalul testului nu doar că balamaua funcționează normal, dar crease-ul nu este chiar atât de rău pe cât m-aș fi așteptat.
Într-un test similar, Joanna Stern a supus telefonul la un test care l-a îndoit de 32.000 de ori. După patru zile de îndoituri, creatoarea susține că balamaua lui iPhone Duo se simțea aproape la fel ca-n prima zi. Pe măsură ce noul telefon ajunge la mai mulți creatori, vom afla și care-i sunt limitele. Într-un test de tortură care a inclus 200 de mii de fold-uri, cei de la Tech-IT au reușit să streseze la maxim balamaua unui Galaxy Z Fold 7, care a cedat și a început să scape lichid din interior, înainte de a se strica complet.
Formatul foldable pentru telefoane devine din ce în ce mai popular, iar la câțiva ani de la introducerea acestuia vedem deja telefoane precum iPhone Duo care se prezintă într-o formă mult mai bună decât predecesorii lor. Pe măsură ce tehnologiile din spate se maturizează, și prețurile vor începe să scadă iar formatul de telefon îndoibil va deveni tot mai comun. Și cine știe? Poate că asta este următoarea evoluție naturală a clasicului telefon.