Sony Ericsson Xperia pro si Xperia neo – business si distractie

Scris de | 16 februarie, 2011
Sony Ericsson Xperia pro si Xperia neo – business si distractie

Telefonul pentru gaming Xperia Play nu a fost singurul model prezentat de Sony Ericsson la Mobile World Congress; compania a lansat şi duetul Xperia pro/ Xperia neo – un model business şi unul gata de distracţie. Ambele rulează Android Gingerbread.

Sony Ericsson Xperia pro oferă un display touch de 3,7 inchi cu rezoluţia de 854×480 pixeli cu Mobile Bravia Engine, tastatură glisantă, posibilitatea de sincronizare a email-ului şi editare a documentelor direct pe telefon prin pachetul Office Suite precum şi funcţii avansate de mesagerie, HDMI încorporat şi o multitudine de servicii Google.

Modelul va fi disponibil în următoarele culori: negru, roşu şi argintiu.

Sony Ericsson Xperia neo elimină tastatura glisantă şi optează pentru o tastatură on screen. Ecranul este identic cu cel al lui Xperia pro, iar senzorul Exmor  R permite realizarea de fotografii şi filme de calitate excelentă, chiar şi la lumină slabă. Camera de 8 megapixeli are autofocus şi LED flash, iar clipurile sunt salvate la 720p cu 30 de cadre pe secundă.

Sony Ericsson Xperia neo va fi disponibil în România la sfârşitul lui Q1, iar Sony Ericsson Xperia pro la sfârşitul lui Q2.

Etichete: , , , , ,