Creştere spectaculoasă în vânzări pentru HTC

Scris de | 5 iulie, 2011
Creştere spectaculoasă în vânzări pentru HTC

În cursul zilei de duminică, compania taiwaneză şi-a anunţat câştigurile pe luna iunie, de 1.33 miliarde de dolari, cu aproximativ 88 % mai mari faţă de anul trecut. Datorită cifrei record acţiunile HTC au crescut cu 4% la bursă.

Dacă acţiunile companiei asiatice au scăzut alarmant cu peste 19% de la începutul lunii trecute, acum conducerea HTC poate să respire uşor. Şirul descendent început din 7 iunie s-a terminat. După ce şi-au anunţat veniturile record din luna anterioară, compania s-a redresat şi pe Wall Street, cu o creştere de 4% în valoarea acţiunilor.

Bonnie Chang, analist la compania Yuanta Securities, a explicat situaţia într-un citat preluat de Reuters: „O parte din situaţia HTC-ului de luna trecută a fost cauzată de zvonuri conform cărora vânzările din luna iulie vor fi scăzute sau chiar slabe lunar, astfel, rezultatele de ieri au clarificat situaţia”.

Deşi creşterea cu 87.8% faţă de iunie 2010 e fără îndoială impresionantă, ea nu se ridică la nivelul creşterii înregistrate în luma mai, care a fost cu 116% mai mare decât anul trecut. Totuşi, veniturile au crescut lunar. În mai veniturile au fost de 1.3 miliarde de dolari, spre deosebire de 1.33 miliarde de dolari în iunie.

Cu aceste cifre HTC îşi continuă ascendenţa în ierarhia producătorilor de dispozitive hand-held.

Etichete: , ,