BlackBerry Playbook, dispozitiv oferit de Research in Motion, a primit ieri votul de încredere din parte instituţiilor guvernamentale din Statele Unite, distincţie unică în rândul tabletelor PC.
Deşi a dezamăgit la capitolul vânzări, tableta Playbook se poate bucura acum de certificarea FIPS 140-2, care îi atestă un grad ridicat de siguranţă a datelor. Agenţiile guvernamentale americane pot folosi de astăzi Playbook-ul cu încredere, pentru stocarea datelor importante. BlackBerry Playbook e prima tabletă care se poate mândri cu această atestarea de securitate.
„Distincţia permite Guvernului Statelor Unite să achiziţioneze cu încredere Playbook-ul, ştiind că tableta îndeplineşte cerinţele lor când vine vorba de protecţia informaţiilor preţioase” a declarat într-un citat preluat de Reuters, Scott Totzke, vicepreşedintele senior pentru securitate la RIM.
Acţiunile companiei canadiene au crescut cu 5% şi se aşteaptă de asemenea o creştere în numărul de vânzări pe segmentul agenţiilor guvernamentale, în lumina anunţului de ieri.
BlackBerry Playbook este prima tabletă de 7 inchi produsă şi comercializată de Research in Motion.