Mozilla lucrează la un OS pentru smartphone-uri şi tablete

⇣ Sari la articol

Lupta acerbă dintre Chrome şi Firefox se mută de pe calculatoare pe dispozitivele mobile. Andreas Gal, un cercetător de la Mozilla, a anunţat un proiect „Boot To Gecko” care are ca scop dezvoltarea unui sistem de operare open-source.

Mozilla a dezvăluit planuri preliminare de a modifica motorul Gecko, folosit la baza browser-ului Firefox, în aşa fel încât să fie folosit şi pe smartphone-uri şi tablete PC. Acest sistem de operare va ataca direct Android-ul oferit de Google, datorită faptului că ambele programe vor fi open-source, adică producătorii nu vor fi nevoiţi să plătească taxe de licenţiere.

Andreas Gal a explicat proiectul într-un mesaj postat pe – ironic, nu-i aşa? – Google Groups: „Proiectul este încă în fază primordială, unele caracteristici se află actualmente doar în capul nostru, altele nu au fost încă explorate în totalitate. L-am dezvăluit acum deoarece vrem feedback de la toţi dezvoltatorii – chiar şi cei care nu lucrează la Mozilla – pentru a construi proiectul anunţat aici.”

Proiectul „Boot To Gecko” e primul pas pe care îl face Mozilla pentru lansarea unei alternative la sistemul de operare Android.

Articole asemanatoare