First Aid Kit – The Lions Roar
9/10
Text de: Marius Ghenţ
Duo-ul suedez format din surorile Johanna şi Klara Soderberg a reuşit, înainte de lansarea celui de-al doilea album „The Lions Roar”, două lucruri extrem de importante: să câştige admiraţia trupei americane Fleet Foxes şi să îi dea lacrimile lui Patti Smith. Da, Fleet Foxes şi Patti Smith. Poate cea mai de seamă trupă de folk din zilele noastre şi cea mai importantă prezenţă feminină din punk-ul american. Am încercat din răsputeri să scap de aceste două informaţii înainte să încep audiţia albumului. Am reuşit.
The Lions Roar nu pare a fi compus de două adolescente de 19 şi respectiv 21 de ani din Enskede, Suedia. Nicidecum. The Lions Roar suna foarte matur, cu teme mature şi sunet matur. Din punct de vedere al versurilor, albumul pare scris de un om bătrân care îşi confesează viaţa trăită în pădurea suedeză. O viaţă trăită alături de cosmos, vegetaţie, apă, soare şi spiritele pământului. Sentimentele de disperare şi fericire prezente constant pe parcursul albumului denotă o dualitate în gândire pe care doar o persoană iniţiată ar putea să le evoce cu adevărat. Când mă gândesc la faptul că versurile au fost scrise de cele două surori, nu am cum să nu mă îndrăgostesc.
Din punct de vedere muzical, instrumentul cel mai de seamă de pe The Lions Roar rămâne vocea celor două surori. Puterea corzilor vocale te doboară. Uiţi pur şi simplu de chitara, clape, tobe sau alte instrumente din fundal, care, din fericire, nu complică peisajul sonor. Instrumentaţia acustică şi vocea celor două creează o atmosferă memorabilă.
Fleet Foxes, o inspiraţie directă pentru First Aid Kit, a lansat anul trecut albumul „Helplessness Blues” care s-a dovedit a fi printre preferatele mele. Anul acesta începe cu First Aid Kit – The Lions Roar. Asemănarea e izbitoare. Ambele albume îmi oferă o serie de întrebări şi niciun răspuns. Nici nu aş îndrăzni să cer mai mult.