Contracte de telefonie mobilă de maxim doi ani plus o informare mai bună a utilizatorului

⇣ Sari la articol

ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) anunţă faptul că începând de mâine, 25 februarie, contractele de telefonie mobilă şi internet pe care utilizatorii le-au încheiat cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice vor suferi o serie de modificări menite să protejeze consumatorul.

O primă modificare se referă la durata contractelor. Durata maximă iniţială a contractelor încheiate cu utilizatorii persoane fizice nu mai poate depăşi 24 de luni. Furnizorii au obligaţia de a le oferi consumatorilor şi posibilitatea de a beneficia de servicii pentru o durată contractuală de cel mult 12 luni.

Operatorii au obligaţia de a include în contracte, printre altele, restricţiile pe care le impun în ceea ce priveşte utilizarea echipamentului terminal, categoriile de măsuri pe care le pot lua în cazul apariţiei unor incidente sau ameninţări de securitate, precum şi informaţii privind procedurile de gestionare a traficului în scopul de a evita congestionarea reţelei. Aceste informaţii vor permite abonaţilor, de exemplu, să afle dacă furnizorul le va restricţiona accesul către anumite site-uri sau aplicaţii de pe internet, dacă le va coda telefonul în reţeaua sa sau dacă le va limita viteza de transfer după atingerea unui anumit volum al traficului.

În plus, potrivit reglementărilor ANCOM, contractele încheiate pentru furnizarea de servicii de acces la internet trebuie să conţină clauze referitoare la parametri de calitate precum: viteza nominală/maximă de transfer a datelor, viteza minim garantată, dacă este cazul, întârzierea şi variaţia întârzierii de transfer, rata pierderii de pachete, termenul de la care va începe furnizarea accesului la internet, exprimat în zile calendaristice, precum şi termenele de remediere a deranjamentelor şi de soluţionare a reclamaţiilor utilizatorilor, exprimate în ore. Furnizorii vor publica trimestrial pe paginile lor de internet valorile acestor parametri, prima raportare urmând să aibă loc la data de 25 aprilie 2012.

Noile modificări se aplică atât contractelor încheiate începând cu 25 februarie 2012, cât şi contractelor aflate în derulare, furnizorii având obligaţia de a le modifica, precum şi de a informa abonaţii despre acest lucru.

Asus ZenBook Flip S - UX371EA

Articole asemanatoare