De când cu criza asta de memorie lumea nu prea se mai entuziasmează atunci când apare vreun kit de RAM nou sau vreun SSD mai interesant. Dar nici măcar prețurile mari nu pot opri evoluția, astfel că zilele trecute și-a făcut apariția pe Amazon primul SSD M.2 de 16TB. Este vorba despre modelul Exascend PE4 care folosește standardul PCIe Gen4 și vine cu un preț care o să vă lase mască: 15,935$. Asta se traduce în circa 996$ pentru fiecare PB de stocare.
Exascend PE4 este însă un SSD gândit pentru segmentul enterprise. Chiar dacă este PCIe Gen4, vitezele acestuia sunt limitate la 3,270MB/s la citire și 2,980 MB/s la scriere. În comparație, un SSD PCIe Gen4 de gaming standard oferă viteze de peste 7,000MB/s. Și după cum ne-am obișnuit deja, dacă un mediu de stocare este marketat cu o anumită capacitate de stocare, aceasta este rotunjită. În cazul de față, 16TB se traduc în spațiu efectiv de 15.36TB.


Anunțul ăsta a picat destul de prost ca timing, iar prețurile și-așa mari nu prea vor încuraja pe nimeni să cumpere așa ceva în perioada următoare. Ultima dată când am auzit ceva concret despre SSD-urile de 16TB a fost prin 2024, doar că la vremea aia lumea estima că un astfel de model va ajunge undeva pe la 2,000$. Nu credeam însă că va veni ziua în care să vedem un SSD care costă cât o Dacia Logan sau Sandero nouă.