Google a debutat în cursul zilei de ieri o caracteristică ce doreşte să ofere cât mai multe detalii utilizatorilor despre activitatea lor pe internet. Aflată încă în versiune BETA, funcţia Account Activity va prezenta utilizatorului informaţii despre e-mail-urile primite şi trimise, browserele folosite, locaţiile în care acesta s-a aflat în luna respectivă şi istoria căutărilor pe internet.
Orice persoană ce dispune de un cont Google poate accesa acum Account Activity pentru a verifica statisticile sus-menţionate.
Această caracteristică poate fi deosebit de folositoare, mai ales în termeni de securitate. Spre exemplu, dacă observi că cineva a accesat contul tău de pe un dispozitiv mobil cu un sistem de operare străin, ai putea să îţi schimbi parola pentru a evita o situaţie similară în viitor.